★★★★ Salman Rushdie, Joseph Anton, memorii, Iaşi, Ed. Polirom, 2012.

De mai bine de douăzeci de ani, toată lumea îl compătimeşte pe Salman Rushdie pentru situaţia sa ingrată de scriitor condamnat la moarte (condamnarea a fost pronunţată de ayatollahul Khomeini însuşi, ca pedeapsă pentru scrierea romanului "Versetele satanice", considerat o blasfemie la adresa Islamului). Ar trebui spus însă că ameninţarea care a planat continuu asupra scriitorului englez de origine indiană i-a creat şi avantaje, mărindu-i artificial faima şi aducându-i diverse premii (în ultima vreme a fost luat în calcul şi ca posibil laureat al Premiului Nobel). O armată de oameni de pază şi agenţi secreţi s-a ocupat zi şi noapte de protecţia lui.

Adevărul este că Salman Rushdie nare nici pe departe, ca scriitor, valoarea care să justifice această glorificare . Opera sa, inclusiv mult citatul roman "Versetele satanice", suferă de un exces de complicaţii stilistice şi de o paliditate a "realismului magic" preluat, fără temperamentul necesar, de la exuberanţii scriitori sud-americani. Singura sa carte care are forţă şi autenticitate este, culmea!, aceea în care povesteşte cum a trebuit să trăiască ascuns şi păzit de oameni înarmaţi în perioada de după pronunţarea sentinţei de către ayatollah.

Intitulată "Joseph Anton" (combinaţie între prenumele scriitorilor Joseph Conrad şi Anton Pavlovici Cehov) , această carte ilustrează încă un avantaj pe care i l-a adus scriitorului condamnarea la moarte: depăşirea unui mod artificial de a scrie.

★★★★ Doru Moţoc, Catedrala pierdută, Rm. Vâlcea, Ed. Antim Ivireanul, 2012 (proză scurtă).

★★★ Andrei Pogorilowski, Cartuşe, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 2012 (roman)