Raluca Turcan şi fiul său, Eric, la ieşirea de la grădiniţa din Sibiu Valeriu Turcan a intrat în mediul privat după ani buni în care a fost angajat "la stat"Familia Turcan s-a stabilit la Sibiu, acolo unde Valeriu Turcan, fostul purtător de cuvânt al Administraţiei prezidenţiale şi-a făcut firmă de consultanţă politică. El oferă acum sfaturi celor care candidează sau vizează posturi politice.
"După şansa de a lucra ani de zile în serviciul public, am decis că este vremea unei schimbări în carieră. Voi activa în viitor în sectorul privat. Mulţumesc preşedintelui Traian Băsescu pentru oportunitatea de a fi lucrat cu domnia sa", a declarat Turcan în momentul în care şi-a prezentat demisia, la jumătatea lunii februarie a acestui an.
Înainte de a lucra la Cotroceni, el a fost preşedintele Agenţiei de Strategii Guvernamentale. Surse din apropierea familiei Turcan ne-au declarat că noua sa activitate presupune şi contracte în afar Sibiului, dar acestea nu presupun plecări din oraş pe termen lung.
În acest context, nici fiul său, Eric, nu mai face naveta la Bucureşti. Copilul Ralucăi Turcan era înscris, într-o vreme, la două grădiniţe - una în Capitală, alta în Sibiu, date fiind ocupaţiile părinţilor săi.
Raluca Turcan şi fiul său, Eric, la ieşirea de la grădiniţa din Sibiu Valeriu Turcan a intrat în mediul privat după ani buni în care a fost angajat "la stat"Familia Turcan s-a stabilit la Sibiu, acolo unde Valeriu Turcan, fostul purtător de cuvânt al Administraţiei prezidenţiale şi-a făcut firmă de consultanţă politică. El oferă acum sfaturi celor care candidează sau vizează posturi politice.
"După şansa de a lucra ani de zile în serviciul public, am decis că este vremea unei schimbări în carieră. Voi activa în viitor în sectorul privat. Mulţumesc preşedintelui Traian Băsescu pentru oportunitatea de a fi lucrat cu domnia sa", a declarat Turca