Vremea continuă să se încălzească, iar în următoarele zile se va ajunge la temperaturi cu aproximativ 8 grade peste normalul perioadei.
În Capitală, cerul va fi mai mult senin, iar temperaturile maxime din următoarele trei zile ajung la 30, 31 de grade Celsius, marţi şi miercuri. Vântul va sufla slab.
Dimineţile vor fi însă răcoroase, cu numai 12 şi chiar 8 grade, în zona preorăşenească.
Tot în jur de 30 de grade vor fi la amiază şi în restul ţării, cu 22 de grade la Miercurea Ciuc.
Temperaturi mai ridicate se vor înregistra în Banat (30 de grade la Timişoara) şi în Lunca Dunării (31 de grade, marţi şi miercuri).
Maximele acestui interval vor fi atinse miercuri, în sud, cu 32 de grade la Drobeta Turnu Severin, Alexandria, Giurgiu şi Călăraşi.
Şi în Moldova va fi cald, cu 24, 25 de grade la amiază, şi 27 de grade în sudul zonei,la Galaţi şi Focşani, marţi. Miercuri vor fi 23 de grade la Suceava, miercuri.
Vreme frumoasă, de vară, şi în Dobrogea - 25 de grade Celsius la Constanţa şi 28 de grade la Tulcea şi Medgidia.
Marţi va fi cer variabil, cu înnorări, în nordul ţării - în Maramureş, Crişana, precum şi în nordul Maramureşului şi al Moldovei. Sunt posibile averse cu descărcări electrice.