Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A aterizat... pe vârful bradului!

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 24 septembrie 2012 ·

Parapantistul ghinionist a intenţionat să coboare singur, însă lipsa crăcilor şi distanţa de 20 de metri până la sol l-au făcut să se răzgândească. L-a salvat un salvamontist, căruia i-a trebuit mai bine de o oră să ajungă la el

Un bărbat de 30 de ani din Zărneşti, însoţit de câţiva prieteni, a mers în Poiana Braşov pentru a sări cu parapanta. A sărit din Postăvaru, cu intenţia de-a ateriza pe pista de sănii din Poiană, însă, chiar dacă mai efectuase zboruri doar de 5-6 ori, a vrut ca mai întâi să facă câteva cercuri deasupra zonei de aterizare. Nu a reuşit din cauza curenţilor de aer, care l-au dus deasupra brazilor, aterizând chiar pe vârful unuia din ei, fără însă a se răni. „Vorbeam cu el totul timpul prin cască, doar atât mi-a zis, că atinge că atinge vârful bradului şi că a rămas acolo. Ne-am speriat puţin, chiar dacă ţineam legătura cu el. La altitudinea asta, când prinzi curenţi de aer nu prea ai ce face. Avea altitudine, însă când a ajuns deasupra pădurii a pierdut foarte multă altitudine, a coborât dintr-o dată şi nu a mai avut ce face”, ne-a povestit Cătălin, un prieten al parapantistului. A reuşit să se desprindă şi să coboare pe câteva din crengile copacului, însă când a văzut că acestea se termină şi distanţa până la sol este destul de mare, de vreo 20 de metri, şi-a dat seama că e cazul să aştepte să vină să îl ajute cineva să coboare. La faţa locului au ajuns un echipaj de intervenţii de-al pompierilor, jandarmi montani şi salvamontişti, care au demarat imediat acţiunile de recuperare a bărbatului. „O operaţiune mai ieşită din comun, datorită înălţimii la care a fost prins parapantistul. Am intervenit cu o scară culisabilă şi, cu ajutorul celor de la Salvamont, am reuşit să coborâm în siguranţă persoana prinsă între crengile bradului”, a precizat plutonier major Florin Zaplaic, de la ISU Braşov.

După mai bine de o oră, salvamontistu

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum o ora
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 3 ore
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 4 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Cine transmite la TV meciul FCSB - Inter Club D'Escaldes, în primul tur preliminar din Champions League

Gazeta Sporturilor acum o ora
, prima manșă din turul 1 preliminar Champions League, are loc miercuri, 9 iulie, de la ora 20:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmis în direct pe Antena 1. . FCSB Inter D'Escaldes

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 3 ore
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Vremea

București
acum

36°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

25°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

17°/34°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/17°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°