Visul de a avea o campioană mondială la fotbal a fost împlinit! Polițiștii români au câștigat cea de a XII-a ediție a Campionatului de Fotbal organizat de Asociația Internațională a Polițiștilor (IPA).
Competiţia internaţională s-a desfăşurat în Porec (Croația), în perioada 20 - 23 septembrie a.c.. La ediția din acest an a evenimentului sportiv s-au înscris 44 de echipe, din 12 țări, competiția fiind organizată pe două categorii de vârstă – peste, respectiv sub 35 de ani.
Echipa de peste 35 de ani formată din polițiști ai IPA Regiunea 1 București (Aparatul Central al Ministerului Administrației și Internelor), a învins, în finala pentru această categorie de vârstă, tot o echipă românească (din București), câștigătoarea fiind stabilită în urma loviturilor de departajare.
Potrivit regulamentului competiției, echipa învingătoare în competiția de peste 35 de ani este înscrisă, în mod automat, între semifinalistele de la categoria sub această categorie de vârstă.
Echipa IPA Regiunea 1 Bucuresti s-a impus și la această categorie de vârstă, într-o finală în care a înfruntat tot o echipă românească, fiind pentru prima dată în istoria competiției sportive când o echipă câștigă la ambele categorii de vârstă.