Fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, a cerut, luni, demisia Guvernului Ponta pentru modul in care a gestionat privatizarea Oltchim. "Memorandumul privind privatizarea este in zona subminarii economiei nationale", a acuzat Videanu.
"Cerem de urgenta demisia Guvernului Ponta. Este singurul responsabil de inchiderea Oltchim si de esecul privatizarii Oltchim. Maniera in care Guvernul Ponta a aprobat privatizarea ducea inspre un singur loc - esec", a declarat Videanu intr-o conferinta de presa.
Liderul PDL l-a comparat pe Victor Ponta cu "domnul Bula", un "personaj popular, esenta incapacitatii".
"Acest personaj politic jalnic care este Victor Ponta, pe care as vrea sa-l aseman cu un personaj popular, esenta incapacitatii, domnul Bula. Ponta a actionat atat in politica, cat si in economie, precum personajul nostru, domnul Bula. Cat de mitoman este acest individ, domnul Bula, care anunta ca vor veni doi investitori seriosi, iar acest lucru nu s-a intamplat.
Acesta este nivelul de intelegere asupra economiei romanesti. Este jignitoare superficialitatea cu care trateaza mii de oameni de la Oltchim si cum trateaza componente strategice pentru economia romaneasca. Procedura de privatizare a fost absolut halucinanta, unde ati vazut in aceasta lume privatizare pe persoana fizica?", a intrebat Videanu.
Fostul ministru al Economiei a mai afirmat ca va sesiza Parchetul, intrucat modalitatea de privatizare a Oltchim se situeaza in "zona subminarii economiei nationale".
"Vom sesiza organele abilitate ale statului ca sa verifice conditiile in care guvernul domnului Bula a modificat conditiile de privatizare ale Oltchim, in conditiile in care creantele AVAS se puteau transforma in actiuni si puteau atrage investitori interesati.
Fara majorarea capitalului social, prin conversia creantelor, s-a