Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parisul, Berlinul şi Londra cer noi sancţiuni europene contra Iranului

Publicat in Romania Libera, luni 24 septembrie 2012 ·

Franţa, Marea Britanie şi Germania au cerut în mod oficial noi sancţiuni ale UE împotriva Iranului pentru programul său nuclear controversat, au declarat diplomaţi duminică, potrivit Agerpres.

Miniştrii de externe ai celor trei ţări, Laurent Fabius, William Hague şi Guido Westerwelle, i-au scris şefului diplomaţiei europene, Catherine Ashton, cu privire la acest lucru la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat pentru AFP un diplomat european.

Miniştrii afacerilor externe ai UE ar trebui să le discute la o reuniune la Bruxelles pe 15 octombrie.

Occidentul şi Israelul suspectează Iranul că vrea să obţină arma atomică sub pretextul unui program nuclear civil, ceea ce Teheranul dezminte.

UE a adoptat deja o serie de sancţiuni bancare şi comerciale împotriva Teheranului. Dintre sancţiuni, cel mai sever este embargoul asupra petrolului instituit de UE şi Statele Unite şi intrat oficial în vigoare în luna iulie.

Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, China, Rusia şi Germania urmează să abordeze joi această temă cu dna Ashton, pe marginea Adunării Generale a ONU. Cele şase ţări formează grupul denumit "5 + 1" însărcinat să negocieze cu Iranul.

Citeşte şi:

SUA a aprobat rezoluţia împotriva Iranului

Avertisment „naval" adresat Teheranului

Franţa, Marea Britanie şi Germania au cerut în mod oficial noi sancţiuni ale UE împotriva Iranului pentru programul său nuclear controversat, au declarat diplomaţi duminică, potrivit Agerpres.

Miniştrii de externe ai celor trei ţări, Laurent Fabius, William Hague şi Guido Westerwelle, i-au scris şefului diplomaţiei europene, Catherine Ashton, cu privire la acest lucru la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat pentru AFP un diplomat european.

Miniştrii afacerilor externe ai UE ar trebui să le discute la o reuniune la Bruxelles pe 15 octombrie.

Occidentul şi Israelu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozie urmată de incendiu la un magazin de bricolaj din oraşul Botoşani. Cel puţin 10 răniţi. Planul roşu a fost activat / Reacţia companiei după producerea exploziei

Mediafax acum 30 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs vineri la un magazin de bricolaj din oraşul Botoşani. Autorităţile sunt în alertă. 13 persoane au fost rănite şi primesc îngriji, alte 30 au ieşit singure din magazin.

Andra Ciorici-Chelmus, cofondator UiPath, cumpără 20% din acţiunile Adinish Trading SRL, lanţ de magazine pentru puericultură, cu locaţii în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara

Mediafax acum o ora
Adinish este primul concept store de inspiraţie scandinavă din România dedicat întregii familii. Fondat în urmă cu şase ani, Adinish a devenit primul lanţ premium de magazine de tip one-stop-shop pentru puericultură, cu locaţii în Bucureşti, Cluj-Na

Amendă pentru femeia care și-a spălat covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din Arad

Ziare.com acum o ora
O femeie din municipiul Arad a fost prinsă vineri, 7 iunie, de poliţiştii locali, când îşi spăla covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din oraş, aflată în Piaţa Catedralei, reabilitată cu 29 de milioane de lei şi deschisă recent pentru public.

CNSAS, verdict pentru un candidat la alegerile europarlamentare. A fost declarat colaborator cu fosta Securitate

Adevarul acum 52 minute
Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a investigat cazul unui candidat la alegerile europarlamentare, care a fost identificat ca fiind colaborator al fostei Securități.

Procuror din Iași, trimis în judecată pentru viol: A amenințat și constrâns timp de doi ani o minoră să întrețină raporturi sexuale

HotNews acum 4 ore
Un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru viol, fiind acuzat că a constrâns o minoră prin violență fizică, constând în ținerea, imobilizarea și dezbrăcarea forțată, precum și

Ucraina și Moldova sunt pregătite să înceapă oficial negocierile de aderare la UE, spune Comisia Europeană

HotNews acum 32 minute
Ucraina și Moldova îndeplinesc toate criteriile necesare pentru a începe oficial negocierile privind aderarea la UE, a declarat vineri Comisia Europeană, în timp ce premierul ucrainean Denîs Șmîhal și-a exprimat speranța că discuțiile ar putea încep

Bărbat cu probleme psihice, ţinut sclav timp de 13 ani la o fermă / Proprietarii au fost reţinuţi

G4Media acum 27 minute
Doi soţi din Bihor, proprietarii unei ferme din localitatea Valea lui Mihai, au fost arestaţi la domiciliu după ce s-a descoperit că au ţinut captiv timp de 13 ani un bărbat cu dizabilităţi psihice, forţându-l să muncească. Descoperirea a fost făcut

Incendiu la liceu: Sute de elevi din Tulcea s-au evacuat singuri. Flăcările au izbucnit la etajul al treilea

Ziare.com acum 3 ore
ISU Tulcea a anunțat că un incendiu a izbucnit, vineri, 7 iunie, la Liceul Economic din municipiul Tulcea, iar 400 de elevi s-au evacuat. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au anunţat că pompierii au fost anunţaţi prin

Horoscop 8 iunie 2024. ZODIA care are parte de provocări în cuplu

Cancan acum 43 minute
Horoscopul zilei de sâmbătă, 8 iunie 2024. Iată care sunt previziunile astrale pentru fiecare zodie în parte, dar și pentru ascendent. Ai planuri mari legate de familie și de casă, dar ai și multe de spus despre proiectele celor apropiați. Poate ar

(P) George Tuţă: Sunt singurul care poate scăpa Sectorul 1 de coşmarul administraţiei Armand

News.ro acum 2 ore
Pentru fiecare om care e indignat de ultimii 4 ani de indiferenţă şi degradare. Pentru fiecare copil care merită şcoli sigure, parcuri sigure, străzi sigure. Pentru fiecare antreprenor care a aşteptat mult peste termene un răspuns oarecare de la adm

Vremea

București
acum

32°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
Iasi
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

28°
vin.

19°/28°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

16°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
Timisoara
acum

31°
vin.

16°/31°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°