Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul UE: E important ca progresele Parchetului şi DNA să continue şi cu noile conduceri

Publicat in Romania Libera, luni 24 septembrie 2012 ·

Consiliul Afaceri Generale (CAG) al UE afirmă că este important pentru atingerea de către România a obiectivelor MCV ca progresele făcute de Parchet şi de DNA să fie continuate şi de noile conduceri ale celor două instituţii judiciare, relatează Mediafax.

În concuziile reuniunii CAG, desfăşurate luni la Bruxelles, sunt notate "rezultatele pozitive" ale DNA şi ANI, adoptarea noii Strategii Naţionale Anticorupţie, precum şi faptul că în ultimii ani au fost pregătite adoptările noilor Coduri.

"Rămân esenţiale şi trebuie abordate fără întâziere implementarea efectivă şi hotărâtă a reformelor, cu angajament politic din partea tuturor instituţiilor statului. Consiliul consideră că pe viitor România ar putea atinge obiectivele MCV cu condiţia să ia măsuri neîntârziate de garantare a statului de drept, să menţină direcţia şi să grăbească implementarea reformelor. În mod deosebit, va fi importantă asigurarea că progresele făcute de Parchet şi DNA să fie continuate şi consolidate şi sub noile lor conduceri", se arată în documentul CAG.

Citeşte şi:

Consiliul UE aşteaptă noi rezultate de îndeplinire de către România a celor 11 recomandări ale CE

De asemenea, Consiliul UE face apel la România şi Bulgaria să accelereze eforturile şi măsurile adecvate pentru îndeplinirea obiectivelor şi recomandărilor fixate prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare în domeniul Justiţiei.

"Consiliul reiterează importanţa unui angajament politic susţinut şi fără echivoc pentru îndeplinirea obiectivelor fixate de Mecanism. Existenţa unui sistem administrativ şi judiciar imparţial, independent şi eficient este indispensabilă pentru ca politicile UE să funcţioneze adecvat şi pentru ca toţi cetăţenii să beneficieze pe deplin de oportunităţile oferite de apartenenţa la UE", se subliniază în concluziile reuniunii CAG de luni.

CAG a luat luni notă de raportul Comisi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 12 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 4 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum o ora
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 3 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°