Lunar, zeci de persoane sunt muşcate de câini. Muşcătura de câine este foarte periculoasă, mai ales dacă animalul este turbat. În cazul în care suntem protagoniştii unui astfel de incident trebuie să urmăm câteva reguli simple. Indicat ar fi să ne prezentăm de urgenţă la medicul de familie care ne curăţă plaga muşcată şi ne face un vaccin antitetanos. Dacă medicul de familie nu are program, singura soluţie este prezentarea la unităţile de urgenţe din structurile spitalelor sau solicitarea unei echipaj medical de urgenţă prin 112. „Când o persoană este muşcată de câine, trebuie să se prezinte la medicul de familie, care îi tratează plaga şi îi face un vaccin antitetanos. Toate cabinetele de familie au în dotare vaccin antitetanos. Apoi, dacă muşcătura este făcută de un câine necunoscut, se ia în calcul direct suspiciunea de rabie, iar pacientul trebuie trimis la Secţia de Contagioase, pentru a se face vaccinul antirabic. Dacă animalul este cunoscut, este chemat medicul veterinar, care verifică dacă există suspiciunea de rabie. Dacă aceasta există, de asemenea pacientul trebuie trimis imediat la Contagioase pentru a i se face vaccinul antirabic. Nu există o perioadă anume în care trebuie făcut vaccinul antirabic, acest lucru rămâne la latitudinea medicului de familie, care trebuie să trimită imediat pacientul. În cazul în care medicul de familie nu are program, se apelează la serviciile de urgenţă“, spune medicul Grigore Hanţă, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie Vrancea.
Doar un Centru Antirabic în tot judeţul
După ce plaga este curaţată de către medicul de familie, persoana muşcată de câine trebuie să se prezinte la singurul Centru Antirabic din Vrancea, care este în cadrul Secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Focşani. Potrivit medicilor, secţia dispune de suficiente doze de vaccin antirabic. „Tratamentul an