Cosmote, Orange, RCS&RDS, Vodafone şi 2K Telecom vor plăti 682,14 milioane euro pentru licenţele telecom în frecvenţele de 800, 900, 1.800 şi 2.600 MHz, suma fiind sub valoarea de pornire a licitaţiei, de 726,8 milioane euro.
Anunţul a fost făcut luni de autoritatea de reglementare în comunicaţii, ANCOM. O parte din spectrul achiziţionat vizează furnizarea de servicii telecom 4G (generaţia a patra). Calculată după costul de pornire al licenţelor, valoarea licitaţiei se ridica la 726,8 milioane de euro. Ofertele celor cinci operatori au fost depuse în 14 august, iar şase zile mai târziu au fost validate de comisia de specialitate a instituţiei.
Licitaţia propriu-zisă pentru spectru a început la 10 septembrie, când au avut loc două runde primare, la finalul cărora ANCOM a anunţat că procesul va continua a doua zi cu noi runde, în condiţiile în care cererea a depăşit oferta în cel puţin una dintre categorii.
A doua zi, autoritatea de reglementare în telecom a anunţat că va organiza la 14 septembrie o rundă suplimentară pentru frecvenţele rămase neadjudecate, după ce marţi, în a doua zi de runde primare, cererea nu a mai depăşit oferta în niciuna dintre benzile scoase la licitaţie.
Procesul de licitaţie a continuat şi luni, 17 septembrie, cu a doua rundă suplimentară pentru alocarea frecvenţelor rămase neadjudecate.
Rundele primare şi cele suplimentare, desfăşurate în intervalul 10-17 septembrie, au permis determinarea numărului de blocuri generice pe care ofertanţii câştigători le-au câştigat în fiecare categorie, precum şi preţurile de bază ale blocurilor de frecvenţe respective, dar nu şi frecvenţele specifice care vor fi alocate ofertanţilor câştigători.
După încheierea celei de-a doua runnde suplimentare, ANCOM a anunţat că a stabilit câştigătorii, spectrul adjudecat de fiecare, precum şi sumele pe care le vor achita, fără să nomin