Meseria de medic, avocat sau profesor nu mai e demult timp printre preferințele fetițelor atunci când sunt întrebate ,,ce vor să ajungă atunci când vor fi mari”. Mai nou, tot mai multe domnișoare își doresc să ajungă la televizor, măcar într-un scaun de asistentă, dacă nu într-unul de moderator.
Că au studii sau nu în domeniul jurnalistic, nu prea are importanță. Dacă măsurile se apropie de standarde (90,60,90), atunci domnițele sunt mai mult decât calificate pentru postul de asistentă tv.
Printre cele care și-au făcut debutul pe micul ecran într-un astfel de post se numără și gorjeanca Monica Buzărin. Fotomodelul a luat locul Ralucăi Ogică pe scaunul de asistentă a Simonei Gherghe, în urmă cu câteva luni. Grila de toamnă a postului Antena1 nu i-a adus vești bune gorjencei. Aceasta a fost înlocuită cu voluptoasa Iuliana Luciu, sora Nicoletei Luciu. Frumoasa brunetă pare să fi întrunit toate condițiile necesare pentru a o înlocui pe târgujiancă.
Meseria de medic, avocat sau profesor nu mai e demult timp printre preferințele fetițelor atunci când sunt întrebate ,,ce vor să ajungă atunci când vor fi mari”. Mai nou, tot mai multe domnișoare își doresc să ajungă la televizor, măcar într-un scaun de asistentă, dacă nu într-unul de moderator.
Că au studii sau nu în domeniul jurnalistic, nu prea are importanță. Dacă măsurile se apropie de standarde (90,60,90), atunci domnițele sunt mai mult decât calificate pentru postul de asistentă tv.
Printre cele care și-au făcut debutul pe micul ecran într-un astfel de post se numără și gorjeanca Monica Buzărin. Fotomodelul a luat locul Ralucăi Ogică pe scaunul de asistentă a Simonei Gherghe, în urmă cu câteva luni. Grila de toamnă a postului Antena1 nu i-a adus vești bune gorjencei. Aceasta a fost înlocuită cu voluptoasa Iuliana Luciu, sora Nicoletei Luciu. Frumoasa brunetă pare să fi î