Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emeric Ienei se simte bine după operaţia pe inimă şi a vorbit cu familia şi cu medicii

Publicat in Adevarul, luni 24 septembrie 2012 ·

Fostul antrenor al echipei naţionale a României şi al echipei Steaua Emeric Ienei se simte bine după operaţia pe cord la care a fost supus, duminică, la Institutul Inimii "Nicolae Stăncioiu" din Cluj-Napoca şi vorbit cu membrii familiei şi cu medicii.

Ileana Ienei, soţia fostului antrenor, a declarat, luni, că acesta va mai rămâne internat încă o zi la Terapie Intensivă, după care speră să fie mutat într-un salon, potrivit Mediafax. "Am vorbit azi (luni - n.r.) dimineaţă cu soţul meu, vorbeşte, mi-a spus că se simte bine. Are un tonus bun, vorbeşte şi cu medicii şi cu asistentele şi este foarte cooperant. Medicii ne-au spus că va mai rămâne internat încă o zi la Terapie Intensivă, după care sperăm să fie mutat într-un salon", a spus Ileana Ienei.

Alături de ea se află şi fiica lor, Cristina. Emeric Ienei a fost internat, vineri seară, la Institutul Inimii "Nicolae Stăncioiu" din Cluj-Napoca, iar duminică a fost operat pe cord, intervenţia durând aproape şapte ore. Doctorul Adrian Molnar, care a condus echipa de medici ce l-a operat pe fostul antrenor, declara, duminică după-amiază, că au fost făcute trei by-pass-uri, iar în timpul intervenţiei nu au existat complicaţii.

"Operaţia a reuşit, au fost efectuate trei by-pass-uri, pacientul s-a comportat foarte bine în timpul operaţiei. Este la Terapie Intensivă, este stabil, nu au existat complicaţii. Sperăm ca totul să evolueze bine. Primele 48 de ore sunt critice şi suntem cu ochii pe pacient, să nu apară ceva complicaţii. Diagnosticul a fost angină pectorală instabilă, cu multiple leziuni de stenoze strânse şi obstrucţii pe arterele coronare", spunea Molnar.

Potrivit acestuia, Emeric Ienei va rămâne internat cel puţin o săptămână la Institutul Inimii, după care va urma o perioadă de recuperare de circa o lună şi jumătate. Emeric Ienei, în vârstă de 75 de ani, a fost antrenorul care a câştigat al

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 2 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum o ora
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Guvernul trimite în Parlament proiectul Legii Austerității

Mediafax acum 40 minute
„Proiectul de lege reglementează unele măsuri fiscal-bugetare pentru stabilizarea finanțelor publice, prin limitarea cheltuielilor permanente, pe de o parte, și, pe de altă parte, prin creșterea veniturilor, astfel încât să se poată susține, din fon

FOTO+VIDEO. UPDATE. Știri Constanța O mașină și o căruță implicate într-un accident tragic în Lipnița. O fetiță de 11 ani a murit

Ziua Constanta acum 24 minute
Astăzi, 4 iulie 2025 Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța a fost sesizat, prin apel la numărul 112, despre producerea unui accident rutier în localitatea Lipnița, județul Constanța Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, în accidentul ru

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 3 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 11 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 54 minute
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum o ora
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

UPDATE - Cluj: Tânăr de 18 ani, cercetat pentru tâlhărie, evadat de sub escorta Poliţiei/ A fost găsit în Turda

News.ro acum o ora
Un tânăr în vârstă de 18 ani, inculpat pentru tâlhărie, a evadat, vineri după-amiază, de sub escorta Poliţiei, în timp ce era dus la Judecătoria Turda. Reprezentanţi ai mai multor structuri din cadrul Ministerului de Interne au participat la căutări

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Ziarul Financiar acum o ora
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 Bucureşti Sud, între Joiţa şi Bragadiru. Aproape 400 de kilometri de autostradă unesc, de

Vremea

București
acum

36°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

33°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°