Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Anfield" roşu! Fanii prezenţi la derby au comemorat victimele de la Hillsborough

Publicat in Pro Sport, luni 24 septembrie 2012 ·

Cel mai tare derby din Premier League s-a jucat ieri cu gândul la cele 96 de persoane care au plecat pe 15 aprilie 1989 la un meci de fotbal şi nu s-au mai întors acasă. La prima partidă pe teren propriu după ce o comisie independentă a dezvăluit, după trei ani de cercetări, adevărata versiune a tragediei de la Hillsborough, Liverpool a primit pe "Anfield" vizita rivalei United. Iar cei 44.263 de spectatori, uniţi indiferent de afinitatea echipei, plus jucătorii şi staff-urile tehnice au oferit momente emoţionante. La mijlocul terenului, Sir Bobby Charlton, legenda lui United, i-a oferit 96 de trandafiri roşii lui Ian Rush, "legenda cormoranilor", Luis Suarez mâna lui Evra, iar Giggs şi Gerrard, căpitanii celor două echipe, 96 de baloane roşii cerului.

Gerrard l-a egalat pe Fowler

"Adevărul" şi "dreptatea" au fost mesajele tribunelor, spectacolul cel al terenului. Liverpool, cu fanii în spate, parcă a strălucit mai mult. Avea de partea sa şi statistica, care spunea că n-a mai pierdut un meci pe "Anfield", în faţa lui United, din decembrie 2007 (0-1). Doar că tradiţia s-a rupt ieri, şi din cauza lipsei de experienţă a lui Jonjo Shelvey (20 de ani). Mijlocaşul lui Liverpool a avut un tackling dur asupra lui Evans (39) şi a văzut din partea centralului Mark Halsey cartonaşul cu culoarea care a predominat ieri pe "Anfield". Deşi Gerrard a deschis scorul în debutul părţii secunde (46), cu al şaselea său gol împotriva lui United, în Premier League, o performanţă egală cu cea a lui Robbie Fowler, omul în plus al "diavolilor" a cântărit enorm. Rafael (51) a egalat aproape imediat, iar pe final United a câştigat primul meci pe "Anfield" după ce e condusă, cu ajutorul penalty-ului acordat uşor de Halsey şi transformat de Van Persie. Pentru Liverpool, tragedia a fost completată şi de rezultat. Nicio victorie în primele cinci meciuri din campionat, adică cel ma

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 6 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 10 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 8 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 13 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 4 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 9 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 8 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°