O patrulă mixtă, alcătuită din poliţişti şi jandarmi din Panciu, i-au depistat, ieri, pe Ionuţ şi Gabi Călin, respectiv pe Vasile Avramescu, toţi din comuna Răcoasa, chiar în timp ce culegeau, fără drept, struguri dintr-o suprafaţă viticolă aparţinând societăţii Veritas. „În momentul în care au fost depistaţi, cei trei culesesră deja 200 de kilograme de struguri, în vederea sustragerii lor”, a precizat comisarul-şef Teodor Dumitrache, şeful Poliţiei Panciu. Potrivit acestuia, celor trei li s-a întocmit dosar penal şi sunt cercetaţi în stare de libertate, pentru stabilirea activităţii infracţionale.