Nu cred că există, în istoria ultimilor 20 de ani, un bugetofag mai rapace decât Răzvan Mihai Ungureanu. Până când a fost dat jos prin moţiunea de cenzură, omul a trăit exclusiv din banii statului. Şi ca secretar de Stat la Externe (unde dăduse celebra circulară ce instituia obligativitatea scrierii numelui său cu liniuţă între cele două prenume) şi la SECI, la Viena, şi în funcţia de ministru de Externe, ca şi in cea de director al SIE. Tot acest parcurs l-a condus spre atingerea supremului rafinament în tratarea persoanei proprii.

Unul din principiile sale de bază a fost că persoana sa, bunăstarea ei, este atât de importantă pentru funcţionarea statului, încât merită nu orice, ci toate sacrificiile. Pe cât s-a putut, omul n-a scos niciodată vreun ban din buzunar pentru satisfacerea nevoilor şi plăcerilor sale.

S-a îngrijit cu mare atenţie de viitorul său în orice situaţie şi rămâne de pomină tupeul cu care, aflat pe ultimii metri ai mandatului său de ministru de Externe, şi-a dublat prin artificii birocratice leafa de la SECI, în funcţia pe care şi-o păstrase liberă pentru orice eventualitate. Dacă cheltuielile făcute ca director la SIE ar putea fi făcute publice vom vedea că acolo pornirile sale pe trai bun s-au dezlănţuit şi s-au rafinat până la nivelul la care le-a putut pune în valoare ca premier.

Lista obiectelor de uz personal achiziţionate pentru el de către RAPPS spune multe despre personalitatea sa narcisistă, după cum la fel de mult spune şi meniul pe care şi-l alcătuia, compus din cele mai rafinate şi mai scumpe produse alimentare însoţite de băuturile de top. Nimic nu era prea scump pentru stomacul premierului şi pentru buna sa dispoziţie. Nici carnea de vită Kobe (de 35 milioane kilogramul), nici cele mai “vechi” sortimente de whisky. În plină criză şi pe fondul sărăcirii permanente a oamenilor, premierul trăia în