Tatăl Ebei nu zice numai tâmpenii când deschide gura. Dovadă stă o cuvântare de acum câţiva ani, când, cam la vremea asta, se referea la obiceiurile care fac de baftă învăţământul superior românesc.
„Plagiatul practicat de unii studenţi, dar şi de unii profesori, cumpărarea lucrărilor de licenţă, mita pentru promovarea examenelor” sunt câteva practici condamnabile, denunţate vehement de justiţiarul Traian Băsescu. Practici care conduc la paradoxul că învăţământul nostru superior este de calitate inferioară.
Acestea sunt năravurile dintr-un sport de masă, cum e de vreo două decenii învăţământul superior. Oameni nuli intelectual sunt ambalaţi frumos, cu fundiţă, în hârtia diplomelor universitare. Un pachet complet: diplome de economişti, de ingineri, de avocaţi, de psihologi.
Mita la examene e obicei vechi, de care s-au molipsit până şi universităţile particulare, unde studentul oricum îşi plăteşte studiile. Când banii nu-s daţi pe faţă, se recurge la „protocolul” pentru examen. Protocolul este cotizaţia, oarecum voluntară, a unei grupe de studenţi studioşi. Cotizaţie destinată domnului profesor pentru ca şi el, ulterior, să dovedească în carnetele de note înalte calităţi umane. O negustorie care nu are nimic a face cu ţinuta pretinsă universitarilor.
Iar despre examenele de doctorat, ce să mai vorbim... Fabricile de doctori lucrează din plin, premierul Ponta poate depune mărturie sub jurământ că aşa e. Din capul locului, sunt destui profesori care cer peşcheş pentru a te accepta ca doctorand. Cer aşa, o bagatelă de vreo 5.000 - 10.000 de euro. Restul vine pe parcurs.
Mi-au confirmat câţiva doctori recenţi că doctoratele româneşti au reprezentat o cheltuială usturătoare pentru ei. Cică nu se pomeneşte doctorat în ţara românească, fără a invita la sfârşit comisia de examinare la restaurant. Acolo se lasă cu friptane, coniacuri franţuzite, i
