Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comercianţi de rechizite şi uniforme şcolare, amendaţi de Protecţia Consumatorilor

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 24 septembrie 2012 ·

Comisarii pentru protecţia consumatorilor din Suceava au efectuat, anterior începerii anului şcolar, timp de două săptămâni, controale la comercianţii de rechizite şcolare şi uniforme privind respectarea normelor legale de comercializare a acestora. Au fost verificaţi operatori economici atât din mediul urban, cât şi rural, magazine, librării, supermarketuri şi hipermarketuri.

Au fost verificate 65 de unităţi comerciale şi mărfuri în valoare totală de 118.000 de lei. Produse în valoare de 24.664 de lei prezentau abateri de la normele legale de comercializare.

Majoritatea abaterilor s-au constatat la rechizitele şcolare de import China de la care lipseau instrucţiunile de utilizare sau de întreţinere. În alte situaţii această etichetă exista, dar nu era tradusă în limba română.

În ceea ce priveşte uniformele şcolare, s-au constatat abateri privind neînscrierea compoziţiei fibroase sau nerespectarea prevederilor legale privind promoţiile.

În urma controalelor efectuate s-au aplicat 31 sancţiuni contravenţionale, dintre care nouă avertismente şi 22 de amenzi în valoare de 33.200 de lei.

În perioada următoare, comisarii pentru protecţia consumatorilor vor face controale pentru a verifica calitatea produselor livrate în şcoli şi respectarea normelor legale privind depozitarea acestor produse distribuite prin programele „Laptele şi Cornul” şi „Mărul în şcoli”.

De asemenea, va fi verificat şi modul în care operatorii economici care comercializează produse alimentare în şcoli respectă prevederile Ordinului Ministerului Sănătăţii nr.1563/2008 pentru o alimentaţie sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar. Lista alimentelor nerecomandate include, printre altele, prăjiturile, bomboanele, produsele de patiserie, pizza, chipsurile, snacksurile, dar şi orice tipuri de băuturi răcoritoare, cu excepţia apei potabile îmbuteliate sau a apei

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump, întrebat dacă poate pune capăt luptelor din Ucraina: „Nu știu. Nu pot să vă spun dacă se va întâmpla sau nu”

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele Donald Trump a declarat vineri că nu este sigur dacă va putea pune capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei, departe de promisiunea de a pune capăt rapid conflictului, făcută în timpul

Ministrul Sănătăţii, asigurări de la Spitalul Clinic de RECUPERARE Medicală Băile Felix. Alexandru Rogobete: „Lucrările vor demara în această toamnă”

Gandul acum 34 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a dat asigurări, sâmbătă în contextul unei vizite la Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, județul Bihor, că, din toamnă, vor demara lucrările de reabilitare şi extindere, pentru care unitatea b

Motivul pentru care sistemul VAR nu funcționează la Supercupa României, FCSB - CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 29 minute
. Primul meci al sezonului 2025-2026, Supercupa României, meci care le-a adus față în față pe campioana FCSB și deținătoarea Cupei României, a început cu întârziere și cu probleme tehnice. - comunicat privind situația sistemului VAR Brigada de arbit

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon: S-a calificat în optimile probei de dublu

Mediafax acum 49 minute
Aflată în ultimul an al carierei, Soranei Cîrstea nu mai pune accent pe câștiguri, în condițiile în care, de-a lungul timpului, a încasat peste 10 milioane de dolari, notează prosport.ro. La ediția din acest de la Wimbledon, ea a fost eliminată în p

Trump anunță că va începe în zilele următoare discuţiile cu China privind un acord pentru TikTok

HotNews acum 14 minute
Preşedintele american Donald Trump a anunțat că Statele Unite vor începe discuţiile cu China luni sau marţi, pentru a ajunge la un acord privind aplicaţia TikTok, deţinută de compania chineză ByteDance, transmite News.ro citând Reuters. „Cred că vom

O femeie din Iaşi a ajuns în stare critică la spital după ce a mâncat prea multe cireşe. Avertismentul medicilor

Adevarul acum 48 minute
O femeie din Iași a ajuns în stare critică la spital după ce a consumat o cantitate mare de cireșe. Medicii avertizează că pacienții dializați riscă complicații grave în sezonul fructelor, dacă nu respectă restricțiile alimentare.

Cel puţin doi morţi după prăbuşirea unui avion de mici dimensiuni în Austria

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au murit după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în Austria, a anunţat poliţia sâmbătă, conform relatării Agerpres Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video G4

Rupere de nori în zona municipiului Făgăraş. Un copac a căzut peste o maşină aflată în mers, străzi au fost acoperite cu apă

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din judeţul Braşov a provocat pagube materiale şi afectat traficul rutier. Un arbore s-a prăbuşit peste un autot

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 7 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 7 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Vremea

București
acum

28°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

25°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

30°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°