O femeie din comuna Cotești a ajuns la spital, după ce a fost lovită cu o cană peste față. Evenimentul a avut loc duminică, puțin după ora 12.00, polițiștii de la Cotești fiind sesizați la ora 12.30. Oamenilor legii li s-a comunicat faptul că Daniela Mihaela M., de 33 ani, a fost victima unei agresiuni, comisă de Mitruţă M., de 41 ani, din localitate. Conflictul spontan a avut loc în locuinţa femeii, bărbatul lovind-o cu o cană în zona feţei. Mihaela M. a fost internată la Spitalul Județean de Urgenţă din Focşani, fiind diagnosticată de medici cu „plagă contuză regiunea mentonieră”. În funcţie de constatările medico-legale, vor fi luate şi măsurile legale.
În aceeași zi, între doi bărbaţi din Boloteşti a izbucnit un conflict. Potrivit informațiilor primite de la poliţişti, Ion L., de 57 ani, din localitate, a fost victima unei agresiuni, comisă de consăteanul său Marian N., de 36 ani. Persoana agresată a fost internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Focșani cu diagnosticul de politraumatism prin agresiune, traumatism cranio-facial, contuzie toraco-abdominală şi umăr drept, iar în funcţie de constatările medico-legale vor fi luate măsurile legale.
În urma primelor investigaţii efectuate, poliţiştii au stabilit că agresiunea a avut loc pe fondul unei neînţelegeri, cauzate de recoltarea unui teren cultivat cu viţă-de-vie.
O femeie din comuna Cotești a ajuns la spital, după ce a fost lovită cu o cană peste față. Evenimentul a avut loc duminică, puțin după ora 12.00, polițiștii de la Cotești fiind sesizați la ora 12.30. Oamenilor legii li s-a comunicat faptul că Daniela Mihaela M., de 33 ani, a fost victima unei agresiuni, comisă de Mitruţă M., de 41 ani, din localitate. Conflictul spontan a avut loc în locuinţa femeii, bărbatul lovind-o cu o cană în zona feţei. Mihaela M. a fost internată la Spitalul Județean de Urgenţă