Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii din Teleoman, acuzați că au omorât un copil după ce i-au fracturat craniul

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 24 septembrie 2012 ·

Familia unui copil mort la naştere la Spitalul "Caritas" din municipiul Roşiorii de Vede îi acuză pe medici de neglijenţă gravă care a dus la moartea copilului lor la câteva minute după naștere. Sursa: ADI PÎCLIȘAN

Părinții susțin că bebeluşului i-a fost fracturată cutia craniană, fiind scos cu forcepsul, în timp ce cadrele medicale afirmă că vina pentru această tragedie este a mamei, care nu a cooperat cu doctorii.

Alexandru Ghimiş, tatăl copilului, afirmă că bebeluşul a murit la câteva minute de la naştere.

"Era primul nostru copil, era băiat. Era plin de sânge, cu craniul aproape distrus. Toată sarcina a decurs normal şi nimic nu prevestea nenorocirea din ziua naşterii. După mai bine de opt ore de chin, medicul ginecolog a folosit forcepsul pentru a-l scoate. Grav este faptul că medicii au încercat să ascundă adevărul, au încercat să arunce toata vina asupra soţiei mele, care n-ar fi colaborat în timpul naşterii. Adevărata cauza a morţii bebeluşului am aflat-o de la medicii Institutului de Medicină Legală. Cel mic a murit din cauza unei hemoragii puternice la creier. A avut craniul fracturat cu forcepsul", a declarat tatăl bebeluşului, potrivit mediafax.ro.

„Prioritar era să salvăm mama”

Medicul Alina Stănescu, cea care a asistat naşterea, spune că tragedia a avut loc din cauza mamei, care nu a cooperat cu personalul medical.

"Femeia a cedat psihic şi nu a mai cooperat cu noi. N-a mai putut să împingă copilul, iar noi aveam de luat o decizie. Prioritar, mereu, oricum ar suna asta, este sa salvăm mama, ea este cea pe care trebuie să o salvăm", a declarat Alina Stănescu.

Părinţii bebeluşului mort au depus o plângere la Colegiul Medicilor Teleorman.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 6 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 8 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 7 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 8 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 6 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 5 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 7 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum 8 ore
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Vremea

București
acum

16°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

19°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°