Suma totală pe care o va câştiga statul român din atribuirea resurselor de spectru se ridică la 682,13 milioane de euro, cantitatea atribuită fiind de 575 MHz, a declarat, luni, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Cătălin Marinescu, într-o conferinţă de presă.
"Este prima oară când s-a acordat cea mai mare cantitate de resurse alocată vreodată în ţara noastră printr-o singură procedură, respectiv 575 de MHz, în condiţiile în care acum se utilizează doar 283 Mhz. Practic acum s-a licitat dublu. Suma totală pe care o vor plăti operatorii pentru aceste frecvenţe se ridică la 682,1 milioane de euro", a spus Marinescu.
Practic, toţi cei cinci operatori participanţi la cea mai mare licitaţie de telefonie mobilă organizată vreodată în România şi-au adjudecat frecvenţe fie în benzile 900 Mhz/1800Mhz pentru furnizarea de servicii 2G/3G, fie în cele de 800 MHz si 2600 MHz, care sunt aşteptate pentru servicii 4G. Din totalul resurselor scoase la licitaţie a rămas nealocată o cantitate de 90 MHz, scrie Agerpres.
Cât au plătit operatorii:
Vodafone - 228.520.034 euro
Orange - 227.135.002 euro
Cosmote - 179.880.000 euro
RCS&RDS - 40.000.000 euro
2K Telecom - 6.601.000 euro
Operatorii au licitat pentru două tipuri de licenţe: pe termen lung (15 ani, valabile până în aprilie 2029) şi pe termen scurt (1 an şi trei luni, valabile până în aprilie 2014).
Preţul de pornire pentru fiecare bloc din cele patru benzi a fost stabilit prin hotărâre de Guvern. Astfel, fiecare bloc alocat pe 15 ani din banda de 800 MHz a avut un preţ minim de 35 de milioane de euro, cele din banda de 900 MHz de 40 de milioane de euro, respectiv 10 milioane de euro per bloc în banda de 1800 MHz şi 4 milioane per bloc pereche şi 3 milioane pe bloc nepereche în banda de 2600 MHz. Pen