Bulgaria a redus tarifele preferenţiale de acces la reţea plătite de compania naţională de distribuţie a energiei producătorilor de energie regenerabilă cu 10-40%, determinând reacţii furioase din partea investitorilor, care se plâng că decizia a fost luată fără dezbatere publică sau un anunţ prealabil, scrie Thomson Reuters. În replică, companiile din sectorul de energie eoliană au anunţat că vor contesta în justiţie decizia autorităţilor bulgare şi se vor adresa şi Comisiei Europene. Sectorul energiei verzi a crescut spectaculos în Bulgaria în ultimii ani, datorită investiţiilor străine masive şi facilităţilor oferite de guvern, însă a pus la încercare infrastructura de transport învechită şi a majorat preţurile la energie în cel mai sărac stat membru al UE.
Slovenia ameninţă că va bloca aderarea Croaţiei la Uniunea Europeană, programată pentru anul viitor, în absenţa unei soluţii la o dispută bancară între cele două state desprinse din fosta Iugoslavie, scrie AFP. Conflictul priveşte banca slovenă Ljubljanska Banka, la care peste 130.000 de croaţi susţin că aveau depozite de 160 mil. euro înainte de destrămarea Iugoslaviei în 1991. Autorităţile din cele două ţări încearcă din 2010 să rezolve disputa prin arbitraj internaţional, dar fără succes până în prezent. "Dacă nu găsim o soluţie până la sfârşitul anului, înseamnă că nu există vreo soluţie bilaterală", a declarat Karel Erjavec, ministrul sloven de externe.
Cehia a obţinut aprobarea Comisiei Europene pentru un ajutor de stat de 100 mil. euro acordat companiei naţionale de transport aerian Czech Airlines după încheierea unei anchete deschise în 2010, scrie Bloomberg. Comisia a autorizat un împrumut de la compania de stat Osinek după ce Czech Airlines s-a angajat să implementeze un plan de restructurări de cinci ani care prevede vânzarea unor unităţi, a unor avioane şi a altor active.