Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel Chițoiu: Privatizarea Oltchim, corectă. Diaconescu nu are datorii

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 24 septembrie 2012 ·

Ministrul Economiei, Daniel Chițoiu, a susținut, astăzi, la Parlament, că privatizarea Oltchim a fost una corectă, iar în cazul în care vânzarea va eșua va răspunde cu funcția.

"Procesul de privatizare a fost unul corect (...) Certificatul fiscal al lui Dan Diaconescu figurează cui zero datorii", a declarat Daniel Chițoiu.

În ceea ce priveşte banii pe care Dan Diaconescu ar trebui să-i vireze la momentul semnării contractului privind Olchim, Chiţoiu a precizat că Ministerul Economiei a întreprins toate demersurile pentru contractarea unui credit de 40 de milioane de euro astfel încât să se asigure un capital de lucru pentru Olchim şi să se plătească salariile restante.

Ministrul a precizat s-a discutat cu beneficiarii produselor Oltchim să asigure un capital de 20 de milioane de euro pentru finanţarea materiilor prime, iar statul să asigure alţi 20 de milioane de euro.

De asemenea, Chiţoiu a menţionat că în ultimele două săptămâni se poartă "negocieri împreună cu Consiliul Concurenţei şi cu specialişti din ministerul Economiei şi Finanţelor pentru notificarea acestui ajutor de salvgardare, care presupune un împrumut pe 6 luni de zile la dobânda pieţei".

"În condiţiile în care Dan Diaconescu s-a angajat, conform ofertei, că la data semnării contractului de privatizare vine şi virează banii şi pe lângă banii pe care i-a propus în ofertă pentru preţul acţiunilor a venit şi cu alte sume importante de bani pentru continuarea şi finanţarea investiţiilor la Oltchim, nu mai este cazul ca statul să acorde acest împrumut, ajutor de salvare", a arătat Chiţoiu.

Dan Diaconescu a ajuns, astăzi, la ora 10:05, la sediul Ministerului Economiei, pentru a semna contractul de vânzare-cumpărare al combinatului Oltchim.

"Este pentru prima oară când guvernanţii îl ameninţă pe cel care câştigă o licitaţie de succes. Suntem primii oameni care au câştigat o

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenţionare ANM: Cod galben de vânt şi ceaţă în vestul ţării

Mediafax acum o ora
Ambele avertizări Cod galben sunt valabile miercuri dimineaţă, până la ora 10.00. Astfel, vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...120 km/h, în zonele montane de peste 1.800 de metri din judeţele Caraş Secerib şi Hunedoara. De a

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum 30 minute
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

SUA a lovit în Siria un depozit de arme furnizate de Iran. Celule jihadiste sunt încă active în zonele rurale și îndepărtate

G4Media acum o ora
Statele Unite au lovit marţi în Siria un depozit de arme aparţinând unui grup sprijinit de Iran, a anunţat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), notează AFP, preluată de Agerpres. „Lovitura a fost efectuată ca răspuns la

Prognoza meteo pentru miercuri, 27 noiembrie. Vremea este în ușoară încălzire în toată țara

Adevarul acum 2 ore
Vremea se mai încălzește puțin față de ziua precedentă, iar temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei.

Horoscop pentru miercuri, 27 noiembrie 2024. Se conturează un final de etapă sentimentală pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 50 minute
Berbec Traversezi zile importante la capitolul relatii parteneriale si colaborari. Contextul astral de astăzi te ajută sa iei decizii radicale vizavi de activitatile desfasurate in comun cu altii. Este bine sa renunti la persoanele care simti ca nu

Călin Georgescu a chemat presa la poartă, dar a refuzat să răspundă la întrebări. Jurnaliştii: „Şi Vladimir Putin răspunde”

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Călin Georgescu, candidatul care a câştigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidenţiale, a avut o ieşire nervoasă, marţi seară, 26 noiembrie, refuzând să răspundă întrebărilor adresate de jurnaliştii chemaţi la Izvorani. De dimineaţă, pe gru

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur? Voturile vor fi urmărite îndeaproape la Bruxelles şi în rândul aliaţilor

News.ro acum 9 ore
După o răsturnare de situaţie în primul din cele trei voturi decisive care ar putea duce la o orientare a României către o poziţie mai pro-rusă şi mai anti-UE, statul membru al UE şi NATO se întoarce duminică la urne pentru un scrutin parlamentar ur

Influencerul Dorian Popa, condamnat la 8 luni de închisoare pentru că a condus drogat

HotNews acum 8 ore
Dorian Popa, cunoscut influencer în rândul tinerilor, a fost condamnat, marți, la o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu suspendare, în dosarul penal deschis după ce, în urmă cu un an, a fost prins conducând sub influența drogurilor. Sentința decisă

Doi soţi din judeţul Mureş, morţi în locuinţă / S-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon

News.ro acum 9 ore
Doi soţi din judeţul Mureş au fost găsiţi, marţi seară, morţi în locuinţă, iar ancheta preliminară a arătat că s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. ”La data de 26 noiembrie 2024, în jurul orei 20:30, poliţiştii din cadrul I.P.J Mureş au fost sesi

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Vremea

București
acum

mie.

3°/8°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°