Fundașul central John Terry, 31 de ani, şi-a anunţat ieri retragerea din naționala de fotbal a Angliei. Sursa: Reuters
Fotbalistul echipei Chelsea Londra şi-a făcut publică decizia după ce oficialii federației au decis să-i ia banderola de căpitan, gest care a dus și la demisia selecționerului Fabio Capello, informează bbc.co.uk.
Mai mult, federația îl anchetează pe linie sportivă într-un caz de rasism în care justiația s-a pronunțat deja în favoarea lui!
„Simt că federaţia, continuând procedurile împotriva mea în condiţiile în care am fost găsit nevinovat de justiţie, a făcut de neconceput poziţia mea faţă de echipa naţională. Voi încerca acum să obţin performanţe cu Chelsea, la nivel naţional şi european", a afirmat John Terry.
Terry, selecționat de 78 de ori în naționala țării sale, în perioada 2003-2012, va fi audiat, azi, la federaţia engleză, într-un caz de rasism, pentru care a fost deja achitat de justiţie.