Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pilotul Ştefan Mihnea s-a clasat pe poziţia a treia la "Formula BMW Talent Cup"

Publicat in Adevarul, luni 24 septembrie 2012 ·

Românul Mihnea Ştefan (15 ani) a fost printre protagoniştii Grand Final desfăşurată pe "Motorsport Arena Oschersleben" şi a obţinut două clasări pe podium în cele trei manşe programate, astfel că la final a ocupat locul al treilea în clasamentul general.

Titlul de campion i-a revenit lui Marvin Dienst (Germania, 15 ani), cel care a câştigat a treia cursă programată în acelaşi week-end cu etapa DTM.

Prima cursă, desfăşurată în cele mai bune condiţii meteo, a însemnat şi cea mai bună clasă a pilotului român. Pornit de pe locul al patrulea, tânărul originar din Târgovişte a reuşit să se descurce în duelurile disputate cu adversarii şi în final a ocupat poziţia a doua. "Prima cupă este întotdeauna foarte importantă, a fost un trofeu muncit cu adevărat. Dar acest lucru nu ar fi fost posibil fără o echipă puternică şi o strategie bine pusă la punct. Concurenţa este una pe măsură, piloţii sunt buni, tineri dornici de afirmare şi nu poţi comite greşeli pentru că eşti penalizat imediat", a declarat Mihnea după încheierea primei manşe.

Norocul a dat impresia că l-a părăsit pe pilotul român în cea de-a doua cursă, atunci când a întâmpinat ceva dificultăţi la start, apoi a urmat un incident cu unul dintre piloţii din Germania. Ca urmare, Mihnea a retrogradat pe locul al şaselea, dar important a fost că a punctat şi de această dată. "Nu renunţ, obiectivul rămâne acelaşi: să obţin cât mai multe puncte pentru a încerca victoria finală", a spus românul după cursa a doua.

Bătălia finală a avut loc duminică dimineaţă (16.09.2012) şi lupta pentru victorie a fost una foarte aprinsă. Cu un sistem de punctaj asemănător celui din Formula 1, în care câştigătorul primea 25 de puncte, erau cel puţin cinci piloţi, printre care şi Mihnea Ştefan, cu şanse reale la câştigarea titlului în Formula BMW Talent Cup. "Am reuşit să mă apropii de plutonul fruntaş, iar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 12 minute
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

JAF de peste 1.000.000 de euro la Paris. Hoții au fugit cu peste 100 de genți Hermes, Dior și Chanel dintr-un magazin second hand

Gandul acum 13 minute
Un magazin cu produse de lux second hand din inima Parisului a fost prădat duminică dimineață de hoți care au plecat cu peste o sută de poșete de marcă. Valoarea jafului este estimată la peste un milion de euro. Furtul spectaculos a avut loc în juru

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 17 minute
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

Timişoara: O femeie a căzut în gol de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe/ Ea a decedat în urma impactului cu solul

News.ro acum 21 minute
O femeie de 41 de ani a murit, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe din Timişoara. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat deesul femeii.

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut cu 3,5% în primele cinci luni din 2025

Mediafax acum 9 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, serie brută, în luna mai 2025, comparativ cu luna precedentă, a crescut, pe ansamblu, cu 0,1%, datorită creşterii înregistrate la comerţul cu

Ursul a atacat din nou în Argeş. Victima, un cioban, a fost trasportată la spital cu răni la un picior

Adevarul acum o ora
Un cioban a fost atacat și rănit de un urs în timp ce se afla cu oile pe muntele Jupâneasa, în zona Berevoiești, județul Argeș. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 54 de ani, a fost preluat de echipele de salvare și transportat la spital pentru îngri

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum 2 ore
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Opt persoane, dintre care 4 copii, au fost spitalizate în urma unui accident produs între Focşani şi Adjud

Adevarul acum o ora
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață pe DN2, între Focșani și Adjud, în zona localității Garoafa, Vrancea. Opt persoane, inclusiv patru copii, au fost rănite și transportate la spital.

Plenul comun al Parlamentului se reuneşte pentru angajarea răspunderii GUVERNULUI pe primul pachet de măsuri fiscale

Gandul acum 50 minute
Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au convocat plenul comun al Parlamentului luni, la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Executivului pe primul pachet de măsuri fiscale. Guvernul a avizat vinerea trecută primul pac

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

28°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°