"Nu urşii sunt de vină pentru evenimentele tragice din ultimele zile". Declaraţia a fost făcută la emisiunea Planeta Verde de la RFI de fostul ministru al Mediului, Attila Korodi. Două persoane au fost omorâte de urşi în judeţul Dâmboviţa. Alţi urşi au atacat animalele din curţile unor localnici. Korodi spune că familia sa a scăpat de atacurile urşilor, după ce şi-a instalat un gard electric.
Attila Korodi propune un recensământ transparent al populaţiei de urşi, precum şi protejarea oamenilor prin garduri electrice, aşa cum a procedat şi familia sa.
"Cum s-a făcut în judeţul Harghita şi Consiliul Judeţean are un program foarte interesant de a ajuta fondul de vânătoare să achiziţioneze acele sisteme electrice de pază împotriva animalelor sălbatice care funcţionează, acelea trebuiesc multiplicate şi în zonele fierbinţi ar trebui ca statul să intervină şi aducând un astfel de ajutor", declară fostul ministru al Mediului.
"Chiar vă spun exemplul familiei noastre: în momentul în care a fost instalat un sistem electric de apărare, un fel de gard electric, dar nu trebuie închipuit că e un gard la 220 de volţi, ci este un gard special pentru animale, n-am mai avut probleme cu urşii, n-au mai intrat în curte. Desigur, părinţii mei, familia mea a plătit din buzunar, dar pot fi programe pentru anumite zone, unde sunt probleme reale, ca să se co-finanţeze aceste lucruri", apreciază deputatul UDMR.
"Nu urşii sunt de vină! Desigur, pot fi probleme cum a fost problema ursului turbat, este un caz special. Dar oamenii care trăiesc în zone apropiate de zone populate cu urşi trebuie să aibă o educaţie specială, să înveţe să trăiască împreună, pentru că ursul este şi o bogăţie, nu numai o povară", conchide Attila Korodi. Attila Korodi, intervievat de Cosmin Ruscior, despre atacurile urşilor
"Nu urşii sunt de vină pentru evenimentele tragice din ultim