Fostul președinte al Camerei Deputaților, deputatul PDL de Prahova, Roberta Anastase, a trasmis o declarație de presă referitoare la speculaţiile apărute în ultima vreme cu privire la o presupusă revenire în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.
„Am transmis conducerii partidului punctul meu de vedere cu privire la o posibilă depundere a unei contestaţii la Curtea Constituţională de către PDL, care să vizeze hotărârea Camerei Deputaţilor de revocarea mea din funcţia de preşedinte. In această adresă am explicat că eu nu consider oportună depunerea unei astfel de contestaţii.
Am apreciat acest lucru, luând în considerare actuala configuraţie politică din Camera Deputaţilor şi priorităţile noii majorităţi. În plus, mi-am exprimat convingerea că numai actuala majoritate din legislativ trebuie să răspundă, în mod solidar cu guvernul pe care îl susţine, pentru respectarea promisiunilor electorale făcute.
De asemenea, doresc să fac precizarea că, desi demiterea mea a fost rodul unor abuzuri si ilegalitaţi cred, totuşi, că românii trebuie să vadă că USL exercită puterea politică în România si a lor este responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă astăzi în ţară“, se arată în declarația de presă, transmisă luni de Roberta Anastase.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!