Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zeci de turiști și-au făcut deja rezervări la hotelul de gheață de la Bâlea Lac

Publicat in Adevarul, luni 24 septembrie 2012 ·

Chiar dacă mai sunt trei luni până la inaugurare, zeci de turiști și-au făcut deja rezervări la hotelul de gheață de la Bâlea Lac. O cameră la hotelul de gheață va putea fi închiriată în acest an cu 300 de lei, iar un iglu de gheață va costa 400 de lei pe noapte.

Hotelul de gheață de la Bâlea Lac atrage ca un magnet turiștii străini. Chiar dacă va fi inaugurat abia pe 25 decembrie, zeci de turiști și-au rezervat deja o cameră, pentru a putea petrece o noapte la peste 2.000 de metri altitudine, în inima munților Făgăraș. ”Sunt până acum peste 60 de rezervări de la turiști străini, în majoritate englezi dar și nemți sau francezi, și avem deja rezervări și pentru Revelion”, spune Adelina Grigoroiu, director de marketing Ice Hotel.

Anul acesta, hotelul va avea 10 camere, iar turiștii care vor mai multă intimitate se pot caza și într-unul din cele 4 iglu-uri de gheață. La fel ca și în anii trecuți, gurmanzii amatori de senzații tari vor putea lua cina la Ice Restaurant, din farfurii de gheață, iar vizitatorii vor fi așteptați la barul de gheață din incinta hotelului, unde o serie de băuturi vor fi servite în pahare de gheață.

Pentru o noapte la hotelul de gheață turiștii vor scoate din buzunar 300 de lei pentru o cameră dublă iar pentru una într-un iglu de gheață, 400 de lei. Construcția hotelului va începe imediat ce vremea o va permite, respectiv atunci când lacul Bâlea, de unde este scoasă gheața din care este făcut hotelul, va îngheța.

Nu doar hotelul de gheață îi așteaptă în acest an la Bâlea pe amatorii de senzații tari. Mirii care vor să-și unească destinele într-un decor altfel, dar și cuplurile care vor să-și creștineze bebelușii la înălțime o vor putea face la biserica de gheață care, la fel ca și în anii trecuți, va fi ridicată în luna ianuarie.

Anul trecut, peste 600 de turiști au dormit în hotelul de gheață iar la biserica d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan la conferința de presă de la Cotroceni - „Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General”

Ziua Constanta acum 23 minute
Nicușor Dan, Președintele României, a declarat astăzi, 14 iulie 2025, în cadrul unei conferințe de presă, că nu este mulțumit de activitatea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), respectiv a Parchetului General. Nicușor Dan, Președintele României,

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 29 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru o ventilaţie eficientă/ Este internat în continuare la ATI

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru asigurarea unei ventilaţii eficiente, a anunţat, luni, Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală, unde Iliescu se afl

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 33 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Pistol, CNAIR: Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25% - VIDEO

News.ro acum o ora
Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25%, anunţă Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Acesta a publicat pe contul de Facebook imagini de pe şantierul lotului 2 (Margina -Holdea) al autostrăzii Lugoj – Dev

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum 44 minute
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°