"Probabil că domnul Dan Diaconescu nu a crezut că va câştiga licitaţia şi atunci ar fi fost fericit. Câştigând licitaţia, are o mare problemă. A jucat la cacealma şi a pierdut, probabil!".
"Privatizarea Oltchimului nu poate fi realizată decât cu un investitor foarte puternic, subliniez, foarte puternic, care să-şi permită să achiziţioneze şi rafinăria de la Piteşti şi Arpechimul, pentru că altfel materiile prime nu pot să ajungă la Oltchim (...). Aici au fost anumite greşeli. Greşeala Guvernului prin Ministerul de Finanţe este că nu a asigurat un capital de lucru de 40-50 de milioane, ca Oltchimul să mai funcţioneze încă cinci-şase luni de zile, timp în care se putea asigura un investitor puternic. Asta e prima greşeală, mare greşeală. A doua greşeală este a sindicatelor şi a oamenilor de acolo, care în clipa în care au trecut la proteste sindicale, orice investitor serios se sperie de acest lucru şi fuge". Cosmin Ruscior in dialog cu Dan Radu Ruşanu, vicepreşedinte PNL
"Probabil că domnul Dan Diaconescu nu a crezut că va câştiga licitaţia şi atunci ar fi fost fericit. Câştigând licitaţia, are o mare problemă. A jucat la cacealma şi a pierdut, probabil!".
"Privatizarea Oltchimului nu poate fi realizată decât cu un investitor foarte puternic, subliniez, foarte puternic, care să-şi permită să achiziţioneze şi rafinăria de la Piteşti şi Arpechimul, pentru că altfel materiile prime nu pot să ajungă la Oltchim (...). Aici au fost anumite greşeli. Greşeala Guvernului prin Ministerul de Finanţe este că nu a asigurat un capital de lucru de 40-50 de milioane, ca Oltchimul să mai funcţioneze încă cinci-şase luni de zile, timp în care se putea asigura un investitor puternic. Asta e prima greşeală, mare greşeală. A doua greşeală este a sindicatelor şi a oamenilor de acolo, care în clipa în care au trecut la proteste sindicale, orice investitor serios se s