Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un euro = un pacient

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 24 septembrie 2012 ·

Asociaţia de Pacienţi cu Aritmii (APA) a câştigat în 2011 competiţia desfăşurată la nivel global, „1 Mission 1 Million", obţinând astfel finanţare pentru proiectul „1 euro = 1 pacient", o campanie de educaţie pentru prevenirea accidentului vascular în fibrilaţia atrială. „Fibrilaţia atrială reprezintă o povară semnificativă pentru sistemul de sănătate, lucru care rezultă, evident, din faptul că aceasta aritmie frecventă (prima cauză de spitalizare pentru tulburări de ritm) creşte mortalitatea de două ori, în mod special prin temutul accident cerebral, de 5 ori mai frecvent la pacienţii cu fibrilaţie atrială decât la cei fără. În aceste condiţii, este un motiv de îngrijorare gradul scăzut de conştientizare între pacienţi, dar şi la nivelul sistemului de sănătate, în timp ce boli mult mai rare şi mai puţin maligne se bucura de mediatizare. Rezolvarea acestui paradox presupune efortul concentrat al doctorilor, pacienţilor şi sistemului sanitar", a declarat prof. Gheorghe-Andrei Dan, Şeful Clinicii Medicale Colentina, prezent la Congresul APA desfăşurat în Poiana Braşov. Campania naţională de informare „1 euro = 1 pacient" are ca obiectiv principal creşterea nivelului de conştientizare în rândul populaţiei, prin informarea a peste 100.000 persoane. Asociaţia de Pacienţi cu Aritmii (APA) a câştigat în 2011 competiţia desfăşurată la nivel global, „1 Mission 1 Million", obţinând astfel finanţare pentru proiectul „1 euro = 1 pacient", o campanie de educaţie pentru prevenirea accidentului vascular în fibrilaţia atrială. „Fibrilaţia atrială reprezintă o povară semnificativă pentru sistemul de sănătate, lucru care rezultă, evident, din faptul că aceasta aritmie frecventă (prima cauză de spitalizare pentru tulburări de ritm) creşte mortalitatea de două ori, în mod special prin temutul accident cerebral, de 5 ori mai frecvent la pacienţii cu fibrilaţie atrială decât la cei fără.

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar

News.ro acum o ora
Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. 2 august 2024 a fost stability ca termen pentur înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra av

IPJ Constanţa, detalii despre deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă

Mediafax acum o ora
Numele acestuia este Cataramă Ilie Cosmin, condamnat la 2 ani şi 5 luni pentru influenţarea declaraţiilor. Deţinutul are înălţimea de 166 cm, statura atletică, ochi căprui, faţă ovală, ten deschis, păr negru, sprâncene arcuite, tatuaje la mâna stâng

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

VIDEO Celebrul complex Stonehenge, acoperit cu vopsea portocalie de protestatari de mediu

Mediafax acum o ora
Celebrul complex Stonehenge a fost acoperit cu vopsea portocalie de protestatari de mediu. Incidentul s-a produs cu o zi înainte de evenimentele programate la faţa locului pentru marcarea solstiţiului de vară.

Echipele din România şi-au aflat adversarele din turul doi preliminar al Conference League. CFR Cluj întâlneşte Neman Grodno

News.ro acum o ora
Echipele din România şi-au aflat, miercuri, adversarele din turul doi preliminar al Conference League, în urma tragerii la sorţi care a avut loc, miercuri, la Nyon. Astfel, FCSB, dacă va pierde confruntarea cu Virtus AC din primul tur preliminar al

O femeie a încercat să dea foc Primăriei Ploieşti

Mediafax acum 54 minute
O femeie de 49 de ani a încercat, miercuri, să dea foc Primăriei Ploieşti. A împrăştiat benzină, dar a fost oprită înainte de a da foc clădirii.

Șeful IPJ Alba, comisarul șef Florin Dogaru, a fost schimbat din funcție

Adevarul acum 34 minute
Schimbări la șefia Inspectoratului de Poliție Județean Alba. Comisarul șef Florin Dogaru a fost înlocuit din funcție, au transmis miercuri, 19 iunie, pentru Agerpres, surse din cadrul instituției.

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 2 ore
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

Ziua Europeană de prevenire a furturilor din locuințe: activități preventive în județ

Botosani News acum o ora
Astăzi, 19 iunie a.c. , cu ocazia Zilei Europene de prevenire a furturilor din locuințe, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventiv-informative în rândul cu cetățenilor, oferindu-le sfaturi pentru siguranța locuințelor. Ziua Europeană

Rusia și Coreea de Nord au semnat un acord de parteneriat strategic /Putin anunță o CLAUZĂ de asistență reciprocă în caz de război

Gandul acum o ora
Rusia și Coreea de Nord au semnat un acord de parteneriat strategic, care include o clauză privind apărarea reciprocă, a declarat miercuri președintele rus, Vladimir Putin, pe fondul preocupărilor Statelor Unite și Alianței Nord-Atlantice în legătur

Vremea

București
acum

36°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/30°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mie.

17°/32°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

36°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°