Elevii care învaţă la Şcoala din Dumbrăveni vor traversa drumul european E85 printr-un pasaj... subteran. Lucrările de amenajare a acestuia au fost finalizate, pasajul făcând legătura între unitatea de învăţământ propriu-zisă şi terenul de sport şi sediul grădiniţei.
Primarul comunei Dumbrăveni,Valentin Tîlvăr, a precizat că, de acum înainte, elevii şi prichindeii de grădiniţă pot folosi subtraversarea fără nici un fel de probleme. Din cauza faptului că erau nevoiţi să treacă foarte des drumul european, ei erau expuşi unor pericole reale, putând fi accidentaţi de vreun şofer neatent.
Pasajul subteran are un canal de scurgere a apei pluviale şi un trotuar pentru şcolari, fiind accesibil doar în timpul orelor de curs, după care este înschis cu porţi la ambele capete. „Cetăţenii sunt mulţumiţi de această realizare, deoarece nu mai duc grija copiilor şi nu îşi mai pierd timpul venind cu aceştia dimineaţa şi la terminarea cursurilor, să îi ia. Această amenajare a subtraversării E85 este o promisiune de-a mea din campania electorală şi pe care am ţinut să o realizez cât mai repede. Este bine făcută, constructorul este unul serios şi mă bucur că acum elevii şi şcolarii sunt în siguranţă prin folosirea acestei subtraversări. De fiecare dată când treceau dintr-o parte în alta, fie că mergeau la orele de educaţie fizică, fie că veneau la şcoală chiar şi pe trecerea de pietoni, profesorii stăteau cu frica în sân. Acum lucrurile au intrat în normalitate“, a declarat Valentin Tîlvăr, primarul comunei Dumbrăveni.
Elevii care învaţă la Şcoala din Dumbrăveni vor traversa drumul european E85 printr-un pasaj... subteran. Lucrările de amenajare a acestuia au fost finalizate, pasajul făcând legătura între unitatea de învăţământ propriu-zisă şi terenul de sport şi sediul grădiniţei.
Primarul comunei Dumbrăveni,Valentin Tîlvăr, a precizat