Medicii atrag atenţia că ticurile, dincolo de a deveni deranjante, pot semnala probleme neurologice sau nevrotice.
„Deci", „ca să zic aşa", ticurile „gen" sunt deprinderi pe care le căpătăm în mod inconştient. Studiile de specialitate arată că persoanele predispuse să aibă ticuri sunt cele anxioase sau nevrotice. De altfel, 20% din copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 10 ani şi 10% din adulţi au ticuri, potrivit statisticilor.
Clasificarea ticurilor le cuprinde atât pe cele corporale - grimase, ridicarea sprâncenelor, clipitul, muşcarea buzelor, mişcări ale capului în diverse direcţii -, cât şi pe cele verbale. „Sunt mişcări involuntare, bruşte şi repetitive, fără o necesitate obiectivă. În mare parte, au o cauză psihogenă, elementul central fiind insatisfacţia afectivă. Ca simptom, ticul ar putea ascunde o agresivitate reţinută, nevoia de manifestare a revoltei, sentimentul de culpabilitate şi anxietatea", explică psihologul Manuela Păduraru din Bucureşti.
Motiv de relaxare şi de jenă
Specialiştii sunt de părere că apariţia unui tic reduce tensiunea, dar pune persoana respectivă într-o situaţie jenantă. Ane-Mari Tache, asistent manager la o firmă din Bucureşti, recunoaşte că, atunci când trebuie să facă ceva ce nu-i place la serviciu, începe să bată din picioare. „Am conştientizat acest lucru atunci când colegii au început să facă glume pe seama mea, probabil exasperaţi de sunetul pe care îl scot pantofii mei cu toc pe parchet. Mi-au spus: «Dacă ţi-am pune un dinam, am rezolva problema energetică a firmei!». De atunci am încercat să fiu mai atentă la manifestările mele. Am realizat de curând cât poate fi de enervant un astfel de tic, după ce două zile am stat lângă un coleg care avea obiceiul să închidă şi să deschidă pixurile", spune tânăra.
Îngreunează conversaţia
Mult mai vizibile pentru ceilalţi sun
