Deşi oficialii de vârf ai UE n-ar admite niciodată, unul dintre principalele motive pentru care au acordat României o atenţie nemaiîntâlnită în această vară a fost teama lor de transformare a unui stat membru al Uniunii într-unul eşuat. Un astfel de scenariu ar fi reprezentat o catastrofă pentru români şi o bună parte a vecinilor lor, dar mai ales pentru UE - a cărei imagine ar fi fost făcută praf în clipa în care o lume întreagă se dumirea că acum câţiva ani selectul club primise, de fapt, un exponent perfect al brigandajului balcanic în rândurile sale.

În ultimele patru luni, José Manuel Barroso s-a dedicat mai mult României decât a făcut-o în toţi cei opt ani petrecuţi până acum în fruntea Comisiei Europene. Victor Ponta a realizat prea târziu că destinul ţării sale devenise peste noapte o prioritate de gradul zero a Bruxelles-ului. Mai nou, premierul român pare să treacă printr-o fază de instruire în domeniul istoriei, având în vedere că discursul său s-a îmbogăţit cu adjectivul "fanariot", reiterat ad nauseam cu plăcerea copilului care tocmai a învăţat un cuvânt nou. În ton cu vocabularul său lărgit, Ponta a binevoit să catalogheze PDL drept partid fanariot care "a furat şi a distrus" la guvernare şi acum crede că va fi repus la putere de "cineva de afară".

Cum acelaşi Ponta declarase cu puţine săptămâni în urmă că refuză să trăiască într-o "ţară fanariotă" care îşi rezolvă problemele dând fuga la "Înalta Poartă", s-ar zice că Bruxelles-ul ar cam trebui să se perfecţioneze pe tema domnitorilor fanarioţi din Ţările Române. Miza acestora a fost o invariabil proastă guvernanţă, deşi vremurile erau în schimbare şi standardele ajunseseră deja ridicate în cea mai mare parte a Europei. Voluntar sau nu, Ponta recurge acum la o metaforă periculoasă, cu potenţial de bumerang - pe de o parte din cauza demersurilor extrem de discutabile ale baro