Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tot mai puţine credite în economie

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 25 septembrie 2012 ·

Soldul creditului acordat persoanelor fizice şi juridice de instituţiile de credit a scăzut în luna august cu 1,6% (-2,1 la sută în termeni reali) faţă de luna iulie 2012, până la nivelul de 227,932 miliarde lei, potrivit datelor publicate, marţi, de Banca Naţională a României (BNR). Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

Cea mai mare scădere s-a înregistrat la creditele în valută. Potrivit statisiticii băncii centrale, creditul în lei s-a majorat cu 0,4 la sută (-0,1 la sută în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a redus cu 2,7 la sută (exprimat în euro, creditul în valută s-a diminuat cu 0,3 la sută).

Faţă de anul trecut, soldul creditelor a înregitrat însă o creştere cu 5,7 la sută (1,7 la sută în termeni reali) faţă de 31 august 2011, pe seama majorării cu 4,3 la sută a componentei în lei (0,4 la sută în termeni reali) şi cu 6,5 la sută a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a majorat cu 0,8 la sută), se arată în document.

Şi depozitele au scăzut

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au scăzut în luna august 2012 cu 0,5% faţă de luna iulie 2012, până la aproximativ 193,722 miliarde lei.

Potrivit BNR, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei s-au redus cu 0,8 la sută, până la 74.992,9 milioane lei. La 31 august 2012, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au înregistrat o creştere de 10,6 la sută (6,4 la sută în termeni reali) faţă de 31 august 2011.

Depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au diminuat cu 0,3 la sută, până la 50.965,3 milioane lei. La 31 august 2012, depozitele în lei ale persoanelor juridice erau mai mari cu 2,8 la sută (-1,1 la sută în termeni reali) faţă de 31 august 2011.

Depozitele în valută ale rezidenţilor gospodării

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anularea primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din 4 mai, pe ordinea de zi a ședinței CCR

Ziua Constanta acum 5 ore
Curtea Constituțională a României analizează, vineri, 9 mai 2025, începând cu ora 12:00, cererea lui Sebastian Popescu, fost candidat la funcția de președinte al României, de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai. Potrivit CCR

Când este programată liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea

Ziua Constanta acum 32 minute
Liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea va avea loc duminică 18 mai, a anunțat Vaticanul vineri. La eveniment vor asista delegații și șefi de stat din întreaga lume. Noul papă, ales joi, va susține prima sa audiență generală p

VIDEO Donald Trump, complimente pentru Ursula von der Leyen: „Este cu adevărat fantastică”. Reacția șefei Comisiei Europene

HotNews acum 43 minute
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că speră să se întâlnească cu „fantastica” preşedintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în contextul creşterii tensiunilor comerciale dintre Statele Unite şi UE, relatează vineri AFP. „Este

Indicele ROBOR a ajuns la 7,31%

HotNews acum 3 ore
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, și-a continuat vineri panta ascendentă până la 7,31% pe an, de la 7,25% pe an în ședința precedentă, conform datelor publicate de

Primăria Constanţa anunţă redeschiderea Cazinoului / Obiectivul va putea fi vizitat săptămâna viitoare

G4Media acum 38 minute
Primăria Constanţa anunţă că săptămâna viitoare va fi redeschis Cazinoul, iar acesta va fi putea fi vizitat între 21-25 mai, atunci când sunt programate Zilele municipiului. Au fost pregătite concerte, spectacole, parade şi surprize artistice care v

Ilie Bolojan, MESAJ de Ziua Europei: România este parte din proiectul european și trebuie să continuăm acest drum

Gandul acum 3 ore
„România este parte din proiectul european și trebuie să continuăm acest drum”, a afirmat președintele interimar Ilie Bolojan, într-un mesaj transmis vineri, de Ziua Europei. „Dragi români, dragi tineri, astăzi, de Ziua Europei, trebuie să vorbim de

Autoritățile din Ucraina au descoperit o rețea de SPIONI care acționau la ordinele serviciilor din Ungaria

Gandul acum o ora
Agenția de securitate ucraineană SBU a anunțat vineri că a descoperit o rețea de spionaj condusă de statul maghiar, care avea scopul de a obține informații despre apărarea Ucrainei. Într-o declarație, SBU a afirmat că a reținut doi suspecți de spion

Criza politică din România ar putea afecta finanțarea externă a țării, avertizează S&P

HotNews acum 2 ore
Criza politică din România și posibilele întârzieri în răspunsul politic la dezechilibrele economice de după colapsul guvernului de coaliție ar putea submina unele surse de finanțare externă, a apreciat S&P Global, compania mamă a firmei de rating S

Aterizare forţată a unui avion de la Aeroclubul Caransebeş/ Experienţa pilotului a salvat echipajul de la bord

News.ro acum 2 ore
Un avion ultrauşor de la Aeroclubul Caransebeş, judeţul Caraş-Severin, a aterizat forţat, vineri, imediat după decolare. La bord se afla pilotul şi unul dintre cursanţii de la aeroclub. Experienţa pilotului a salvat întregul echipaj de la bord.

Suspect de crimă, găsit SPÂNZURAT în arestul Poliției Gorj. Deținutul fusese diagnosticat cu schizofrenie

Gandul acum o ora
Un bărbat, suspect de crimă, aflat în arest preventiv la centrul de reținere al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, a fost găsit spânzurat, în noaptea de joi spre vineri. Bărbatul avea în jurul gâtului firul telefonului existent în celulă, a t

Vremea

București
acum

15°
vin.

13°/16°
sâm.

9°/14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/18°
Iasi
acum

vin.

8°/12°
sâm.

5°/17°
dum.

7°/11°
lun.

4°/15°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/12°
dum.

8°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/10°
lun.

3°/14°
Timisoara
acum

16°
vin.

7°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/18°
lun.

5°/17°