Parchetul din oraşul italian L"Aquila a cerut marţi pedepse de patru ani de închisoare împotriva a şapte oameni de ştiinţă, acuzaţi de omor involuntar pentru subestimarea riscurilor seismului care a lovit această localitate în aprilie 2009, lăsând în urmă 309 victime. Sursa: Reuters
Rechizitoriul procurorului Fabio Picuti a fost îndreptat împotriva celor şapte membri ai comisiei pentru “mari riscuri", care s-a reunit la L'Aquila pe 31 martie 2009, cu şase zile înaintea tragicului cutremur.
În rechizitoriul său, magistratul a vorbit despre “o analiză incompletă, neadaptată şi înşelătoare în mod vinovat, pentru că, citind procesul-verbal" al şedinţei comisiei “găsim informaţii banale, inutile, contradictorii şi înşelătoare".
Printre cei şapte acuzaţi se numără nume mari din domeniul ştiinţific din Italia, precum profesorul Enzo Boschi, până recent preşedintele Institutului naţional de geofizică şi vulcanologie (INGV) sau Claudio Eva, profesor de fizică la Universitatea din Genova, potrivit AFP, preluată de Agerpes.
Parchetul îi acuză pe oamenii de ştiinţă că au transmis date prea liniştitoare populaţiei, care, dacă ar fi fost corect informată, ar fi putut lua măsuri pentru a se proteja.
La şedinţa din 31 martie, comisia trebuia să analizeze o serie de seisme care loviseră L'Aquila în lunile dinaintea cutremurului şi să furnizeze recomandări autorităţilor locale, singure îndrituite să ia eventuale măsuri.
În urma reuniunii, comisia a arătat că nu era posibilă prezicerea unui eventual cutremur mai puternic, dar a recomandat respectarea mai strictă a măsurilor de prevenţie, mai ales în construcţia de imobile.
Avocaţii inculpaţilor îşi vor susţine pledoariile pe 9 şi 10 octombrie, verdictul instanţei fiind aşteptat înainte de 23 octombrie, potrivit cotidianului Il Tempo.