Aflu, cu plăcută surprindere, din Adevărul de azi, că Alteţa Sa, principele Nicolae, nepotul regelui Mihai I de România, a decis să se stabilească definitiv în ţara ilustrului său predecesor, Carol I. Coincidenţă, Nicolae are 27 de ani, la fel ca înaintaşul său când a venit, într­-o ţară “barbară” (care la vremea respectivă nici măcar nu era o ţară), pentru a deveni suveranul perioadei de modernizare a României.

Atunci, ca şi acum, România, deşi avea şi are toate premisele externe unei dezvoltări durabile, este sfâşiată de meschinării şi interese politice care nu se suprapun peste interesele cetăţenilor. Rog cititorii să-mi indice o persoană, dintre cele cu şanse de a deveni şef de stat, una care să ne poată reprezenta fără a ne ruşina (îi exclud pe activiştii grobieni, cărora această reacţie morală fundamentală le este necunoscută). Crin Antonescu, lenea în stare pură, nu este dezirabil în această poziţie. Victor Ponta, plagiator dovedit, adică pur şi simplu hoţ, nici atât. Dinspre PDL iar nu avem nici o veste rezonabilă. Cât despre “preşedintele poporului”, mulţumesc pentru invitaţia la balamuc naţional. Nu.

Trecând peste partea sentimentală, cred că aducerea prinţului Nicolae pe tronul României are raţiuni cât se poate de pragmatice. În primul rând, monarhia constituţională ar readuce în prim-planul dezbaterii electorale persoana premierului propus. Deci Executivul ar da mai uşor seamă naţiunii de nerealizările sale. În al doilea rând, putem vorbi de reconcilierea românilor cu românii. De pildă, Spania s-a vindecat de trauma discordiei semănate de regimul Franco doar după înscăunarea lui Juan Carlos. Argumente ar fi destule, aştept să le găsim împreună.

În circumstanţe normale aş fi republican. “Teoretic” nu cred că reprezentantul unei naţiuni poate fi rezultatul unei loterii genetice. Poporul o poate lua însă pe arătură, cum s-a întâmplat ades