Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campania electorală a început cu salariile preoţilor

Publicat in Romania Libera, marți 25 septembrie 2012 ·

Un deputat PSD cere eliminarea impozitelor pe salariile clerului deoarece „majoritatea veniturilor bisericilor se duc pe activităţi filantropice". În 2010, la venituri de 350 milioane lei la nivelul BOR, activitatea filantropică a înghiţit însă doar 49 milioane (14%).

Andrei Valentin Sava (PSD, fost PD-L) a depus la Camera Deputaţilor în urmă cu două săptămâni un proiect de lege care vizează eliminarea impozitelor aplicate salariilor clerului, această scutire reprezentând „o recunoaştere a contribuţiei cultelor la viaţa societăţii româ­neşti" deoarece, „numai la nivelul Patriarhiei Române func­ţionează 400 de aşezăminte social-filantropice care se implică în ameliorarea situaţiei socio-economice a enoriaşilor". În plus, statul susţine financiar doar în proporţie de 60% salariile de bază ale personalului clerical, dar reţine impozitul pe salarii, contribuţiile la fondurile de pensii, sănătate, şomaj, etc., observă deputatul, iar „reducerea cu 25% a sprijinului statului (probabil se referă la tăierile de salarii la bugetari, n.n) a avut consecinţe serioase pentru preoţii din mediul rural".

Dincolo de motivaţia electorală aproape palpabilă, expunerea de motive din proiectul de lege are câteva puncte vulnerabile. În primul rând, grosul veniturilor cultelor nu merge în activitatea filantropică, ci sub 15%. La nivelul anului 2010, veniturile cumulate ale Patriarhiei, episcopiilor, arhiepiscopiilor şi mitropoliilor din cadrul BOR din vânzări de lumânări, calendare, pelerinaje şi donaţii au totalizat 350 milioane lei, în vreme ce pentru susţinerea activităţilor social-filantropice doar 49,5 milioane lei (din care peste 8 milioane erau tot din fonduri publice). În al doilea rând, lamentarea că preoţii plătesc impozite şi contribuţii sociale pe salariu în condiţia în care statul le oferă „doar" 60% din venitul brut e ridicolă - preoţii vor încasa ulterior

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un protestatar s-a urcat pe sediul Înaltei Curți, după decizia desființare a hotârârii luate de Curtea de Apel Ploiești

HotNews acum 13 ore
Un protestatar s-a urcat pe sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, vineri, după decizia instanței de a desființa hotărârea luată joi de Curtea de Apel Ploiești în privința alegerilor prezidențiale din 2024, arată imaginile difuzate de Digi 24.

Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, va fi eliberat din arest

HotNews acum 12 ore
Bogdan Peșchir, acuzat că a dat peste 960.000 de dolari în schimbul voturilor pentru Călin Georgescu, va fi pus în libertate printr-o decizie luată vineri seară de Tribunalul București. Omul de afaceri a fost arestat preventiv în 21 martie în dosaru

Superliga: Oţelul Galaţi a învins Sepsi OSK, scor 3-0, în play-out

News.ro acum 8 ore
Formaţia Oţelul Galaţi a învins, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 3-0, echipa Sepsi OSK, în etapa a şasea a play-out-ului Superligii. Golurile au fost marcate de Teles (11-penalti) şi Tănasă (33, 80). Sepsi: Niczuly – Oteliţă, Ninaj, Haruţ,

Ciolacu: Ponta, nu te poţi da mare suveranist după ce ai făcut grămezi de bani ca şi ″consilier‟ pentru conducerile altor ţări / Cel mai jenant, să te prezinţi pe Tik Tok mare iubitor al ţării, când de 10 ani ţi-ai omorât timpul pe terenurile de golf

News.ro acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, îl atacă vineri pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale Victor Ponta, arătând că nu te poţi da mare suveranist după ce ai făcut grămezi de bani ca şi ″consilier‟ pentru conducerile altor ţări

Viktor Orban susține că Donald Trump i-a sugerat să scoată Ungaria din UE

HotNews acum 12 ore
Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, i-a oferită o replică omologului polonez, Donald Tusk, și susține că nu intenționează să scoată țara din UE, ci vrea ca el și alți politicieni conservatori să transforme blocul comunitar pentru a fi „din nou ce

Ministerul Finanţelor: România a avut în primele trei luni un deficit bugetar de 2,28% din PIB, adică 43,66 miliarde lei, faţă de 2,04% din PIB în primele trei luni din 2024

News.ro acum 11 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un deficit de 43,66 miliarde lei, respectiv 2,28% din PIB faţă de deficitul de 35,88 miliarde lei, respectiv 2,04% din PIB aferent celor trei luni ale anului

Donald Trump a plecat spre Roma pentru funeraliile Papei Francisc. Este prima călătorie în străinătate din mandatul său

HotNews acum 8 ore
Președintele american Donald Trump a decolat vineri spre Roma, unde el și soția sa Melania vor asista sâmbătă la funeraliile Papei Francisc, alături de lideri din lumea întreagă, relatează AFP, conform Agerpres. Președintele american este așteptat s

Ioan Suciu, noul președinte al Federației Române de Gimnastică

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Ioan Suciu, (47 de ani) medaliat la Mondiale, Europene și Jocuri Olimpice, a câștigat, vineri, alegerile pentru funcția de președinte al Federației Române de Gimnastică (FRG) din cadrul Adunării Generale desfășurate la Casa Olimpică din Capitală la

Zelenski anunță că ar putea lipsi de funeraliile Papei Francisc, la care merge și Trump

HotNews acum 9 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că sâmbătă, când au loc funeraliile Papei Francisc, trebuie să participe la o „serie de întâlniri” legate de atacul lansat joi de Rusia asupra Kievului, astfel că e posibil să nu ajungă la Roma. Zelens

UPDATE - Protest la sediul ICCJ - Un bărbat s-a urcat pe acoperiş, refuzând să coboare/ Mai multe persoane s-au aşezat pe carosabil, blocând traficul rutier/ Makaveli şi Silvestru Şoşoacă, duşi la Poliţie după un conflict

News.ro acum 9 ore
Un bărbat s-a urcat, vineri, pe acoperişul sediului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), refuzând să coopereze cu autorităţile şi să coboare. Acolo se află echipe de negociatori care discută cu el, dar şi echipaje ISU. Totodată, mai multe pe

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/24°
dum.

12°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/18°
Iasi
acum

13°
sâm.

10°/19°
dum.

5°/15°
lun.

5°/17°
mar.

5°/20°
Constanta
acum

14°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/13°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/12°
lun.

5°/18°
mar.

8°/19°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

8°/15°
lun.

11°/19°
mar.

8°/21°