Ceea ce se întîmplă cu Combinatului chimic de la Râmnicu Vîlcea pare o premieră. Spun premieră pentru că este prima "tele-novelă- în-direct- cu-peisaj-politic- şi-privatizare", din istoria tristă a României post- decembris­te. Mă grăbesc să spun că, în opinia mea, istoria noas­tră, nu doar cea prezentă, ci cea mai mare parte a ei, pendulează între tristă şi foarte tristă! Spun pare, pentru că, dincolo de interesul lui Dan Diaconescu de a creşte audienţa postului de televiziune care l-a făcut "om" şi, din postura de non-entitate a spaţiului public, l-a propulsat la statutul de "mare om politic" şi "inves­titor strategic", istoria acestei privatizări este doar copia palidă a atîtor altora. Doar un alt episod din mega-producţia care se joacă de douăzeci de ani: "Jaf, organizat şi alandala, asupra bunurilor aflate în proprietatea statului, ori sub controlul său, ca administrator unic sau deţinător al pachetului majoritar!". De la Galaţi, la Iaşi şi de la Reşiţa, la Bucureşti, trecînd prin multe alte frumoase locuri ale României, un număr considerabil de macro structuri de producţie industrială au urmat acelaşi drum critic către neant: au "beneficiat" de un management "inovativ şi plin de performanţă", care încasa salarii de milioane de euro pe an, pentru ca să nască şi să alimenteze cu contracte căpuşele prin care s-au scurs în buzunare particulare nu doar profiturile realizate ci, adesea, chiar şi valoarea producţiei vîndute, în timp ce în contabilitatea întreprinderii se acumulau, la dimensiuni astronomice, doar datoriile către bugetul statului şi/sau către alte entităţi economice deţinute de stat. Asta, pentru că statul, nu abstracţia din lozinci şi discursuri despre nimic, ci nişte oameni cît se poate de vii şi concreţi, cu nume, prenume şi cod numeric personal, aflaţi la putere, au îngăduit, au încurajat şi au profitat la rîndul lor de pe urma "rezultatelor" acestei