„Un fenomen contradictoriu“
Presa literară românească din anii ’60 acordă spaţii generoase analizelor ce privesc numeroasele „experimente“ romaneşti rezultate în urma unor teoretizări prealabile. Romanul românesc creşte din marile modele europene, dar nu manifestă obsesia de a fi la zi. Noul Roman e privit ca o curiozitate, ca un joc inteligent, superior, dar care nu pare să întrunească toate calităţile pentru a deveni un model demn de urmat. Totuşi, numele unor Alain Robbe-Grillet, Nathalie Sarraute sau Michel Butor apar frecvent în comentariile criticilor şi scriitorilor dornici să-şi expună concepţiile despre roman. Noul Roman Francez pare o extensie teoretică ce poate fi integrată într-un circuit al ideilor ce propun şi conturează totuşi o cu totul altă viziune de manifestare potenţială în zona practicii scrisului.
Silvian Iosifescu atribuie romanului experimental calitatea de „fenomen contradictoriu“. Datele ce compun acest fenomen sunt deduse din analizele sumare ale unor romane semnate de Michel Butor şi Alain Robbe-Grillet. Aşadar, Noul Roman Francez, numit şi „roman experimental“, „roman alb“, „roman al obiectelor“, este cel mai adesea o scriere ce „sună“ atemporal, în ciuda faptului că datarea evenimentelor nu lipseşte, fiind chiar foarte precisă. Atitudinea faţă de realitate e fie notaţie rece şi impersonală, care „împinge spre vag faptul discontinuu“, caracterele nemaifiind caractere, ci „stare psihică“, „privire”, fie căutare, parcurgere de etape în sensul abstractizării. Rupt de realitatea timpului său, autorul tinde să devină un „comentator infinit“. Parcurgerea evenimenţială nu e altceva decât modificare de conştiinţă, romanul devenind astfel un prelung monolog interior. Romanul experimental e cumva dependent de critică. Fiind experimental, hipersimbolizant şi derutant pentru cititor, el are nevo
