Dupa esecul ofertei Petrom si colapsul privatizarii Cuprmin, Oltchim risca sa devina o noua bila neagra pentru economia romaneasca. Ce efecte au privatizarile esuate in economie si ce lectii putem invata din experienta tarilor care au inceput procesul de vanzare a activelor statului inca din anii '80?
Privatizarile au devenit o politica economica in multe dintre tarile in curs de dezvoltare odata cu venirea la putere a lui Ronald Reagan in Statele Unite si a lui Margaret Thatcher in Marea Britatie. Prin cei doi lideri carismatici si reformatori s-a dezvoltat si curentul de gandire referitor la suprematia management-ului privat in fata celui exercitat de stat.
Dupa cum precizeaza Joseph E. Stiglitz in cuvantul inainte al cartii "Privatization, Successes and Failures", editata de Gerard Roland, perceptia curenta este ca intreprinderile pot fi gestionate mult mai eficient de catre privati si ar fi oportunitati mult mai reduse pentru coruptie.
Odata cu acest semnal dat de Thatcher si Regan, FMI si Banca Mondiala au impins statele cu probleme si cele in curs de dezvoltare sa privatizeze cat se poate de mult si cat se poate de repede. "Privatizarile au devenit nu doar stalpii Consensului de la Washington, dar si conditii impuse tarilor care cautau asistenta", spune Stiglitz.
Pe de alta parte, privatizarile au fost marcate nu de putine ori si de abuzuri, astfel incat in multe tari anumite persoane influente au reusit sa puna mana cu foarte putini bani pe active importante ale statului, devenind peste noapte miliardari.
Rusia este cel mai bun exemplu in acest sens, fiind bine cunoscuta si documentata ascensiunea oligarhilor, tocmai prin intermediul acestor privatizari "de succes".
Criticii intreprinderilor detinute de stat sustin ca aceste companii nu puteau fi gestionate din cauza coruptiei, iar oficialii guvernului din fruntea aces
