Directorul Casei de Cultură a Municipiului, Flavius Bunoiu, a prezentat, luni, într-o conferinţă de presă noutăţile festivalului Toamna Orădeană 2012, care se va desfăşura în perioada 1-14 octombrie, având 10 zile de spectacole în sală şi patru de concerte în aer liber.
În premieră, în acest an, orădenii vor avea ocazia să stea de vorbă cu o parte a artiştilor prezenţi la festival, în cadrul unor întâlniri informale care se vor desfăşura la Queen's Music Pub. Printre invitaţii cărora orădenii le vor putea cere autografe şi cu care vor putea sta de vorbă se numără Ada Milea, Maia Morgenstern, Grigore Leşe şi Victor Rebengiuc.
De asemenea, Bunoiu a mai anunţat că în acest an, pe lângă efective ale Jandarmeriei şi Poliţiei Locale, securitatea la concertele în aer liber - care vor avea loc în Parcul 1 Decembrie - va fi asigurată şi de o firmă privată de pază. "Nu au fost incidente anii trecuţi, dar dacă nu avem securitate nu putem să scăpăm de vânzătorii ambulanţi care îşi pun standurile ilegal în cadrul festivalului. În plus, cred că publicul va avea un sentiment mai mare de siguranţă", a spus Flavius Bunoiu.
Tot ca o noutate, în acest an niciunul dintre comercianţii care vor vinde produse alimentare ori suveniruri nu vor veni cu logistica proprie. "Majoritatea comercianţilor vor fi plasaţi în căsuţe de lemn, iar ceilalţi vor avea umbrele de la unul din sponsorii noştri", a precizat directorul CCM.
Programul întâlnirilor cu artiştii:
1 octombrie - ora 12, Opera per sempre, cu dirijor: Cristian Sandu, regizor: Horia Balint, solişti: Olivia Latina, Raffaella Battistini, Daniela Vlădescu, Jose Conception, Alfredo Pascu, Ştefan Ignat.
2 octombrie - ora 11, Concert cu bucăţi din concerte, cu Ada Milea, Bogdan Burlăcianu.
6 octombrie - ora 11, Lumină lină, cu Grigore Leşe şi Victor Rebengiuc.
8 octombrie - ora 11, Carmina Burana,