- Editorial - nr. 186 / 25 Septembrie, 2012 Pentru a-si apara pamantul pe care s-a nascut si pe care si-a durat civilizatia proprie, pentru a-si mentine insasi fiinta etnica, amenintata deopotriva de cotropitorii straini, poporul nostru a facut grele sacrificii de-a lungul istoricei, dar dramaticei sale existente. Veac de veac, vatra stramoseasca a fost udata cu sange, popor si tara ingemanandu-se intr-o unitate idestructibila. (...) Incercand sa intrerupa o dezvoltare organica si sa sfarame unitatea teritoriului national romanesc, Diktatul fascist de la Viena, din 30 august 1940, impus de Germania hitlerista si Italia fascista, a rapit Romaniei nordul Transilvaniei si l-a anexat Ungariei horthyste”. Urmarea? Un crunt regim de ocupatie de tip fascist, manifestandu-se prin dezlantuirea unei terori cumplite, prin crimele si atrocitatile "rar intalnite in istoria umanitatii”, de la Ip, Traznea, Muresenii de Campie, Sucutard, Prundu Bargaului, Sarmasu, Moisei, de prin alte nenumarate localitati romanesti din nordul Ardealului, dat ocupantului vremelnic, pentru a elimina "incununarea stralucita din anul 1918, cand Transilvania, parte inseparabila a teritoriului national romanesc si vatra de etnogeneza a poporului roman, s-a unit cu tara, desavarsindu-se, astfel, prin intregirea Romaniei, unitatea statal-politica”. Parasind granita de vest, cu lacrimi in ochi, cedand, la ordin, o parte din teritoriul national romanesc, fara a trage macar un foc de arma, soldatii, ofiterii si generalii Armatei Romane erau animati de imperativul unui gand tutelar: realipirea nordului Transilvaniei la Romania Mare, dorinta a intregului popor roman, trecand peste "hotarele impuse prin actul nedrept de la Viena, pentru a elibera pamantul Ardealului nostru de sub ocupatia ungureasca”. Cu capul in pamant, rusinati, ca militari, de nedreptul rapt, la reprosul interogativ al femeilor, batranilor,