Prezent pe piaţă de 14 ani, restaurantul "Mica Elveţie" are specific internaţional şi targetează un public de top. Recent, a fost deschis un nou restaurant "Mica Elveţie", în Centrul Vechi al Capitalei. Jakob Hausmann, chef în cadrul acestor localuri, ne-a povestit, într-un interviu, despre noua investiţie din centrul Bucureştiului.
* Interviu cu Jakob Hausmann, reprezentantul restaurantelor "Mica Elveţie"
Reporter: Ce v-a determinat să deschideţi un nou restaurant, în plină criză, într-un loc unde există, deja, mai multe localuri?
Jakob Hausmann: De ceva vreme mă gândeam la o abordare diferită pentru "Mica Elveţie". Îmi doream o locaţie centrală, accesibilă unui public mai tânăr, unde să implementez un nou concept de ospitalitate. Am avut şansa să găsesc o locaţie în Centrul Vechi la momentul oportun şi nu am mai ezitat. Faptul că în zonă sunt foarte multe restaurante nu cred că reprezintă un impediment. Legat de locaţie, de-a lungul timpului am avut ocazia să văd ce înseamnă din punct de vedere al business-ului un restaurant poziţionat în centru şi ce înseamnă unul într-o zonă mai retrasă. Centrul Vechi este punctul fierbinte al Bucureştiului în special pentru tineri şi turişti. În acelaşi timp, este important că "Mica Elveţie" este un restaurant care se diferenţiază de celelalte din zonă. Are o serie de note particulare care cred că îi vor asigura succesul.
Reporter: Cât aţi investit în acest restaurant?
Jakob Hausmann: Investiţia în locaţie a fost de 280.000 de euro. Aceasta se regăseşte în costurile de amenajare, în dotarea cu echipament a bucătăriei şi în costurile cu personalul.
Reporter: Ce capacitate are "Mica Elveţie"?
Jakob Hausmann: Restaurantul are 80 de locuri, iar terasa - 40.
Reporter: Preparatele sunt doar cu specific elveţian sau pot fi comandate şi alte tipuri de preparate?
Jakob H