N-am idee dacă Eduard Iordănescu, băiatul lui Anghel, va ajunge vreodată mare antrenor. Pare să aibă stofă și, la 34 de ani, promite. Îl așteaptă însă un drum lung și dificil, pe parcursul căruia urmează să cîștige sau să piardă. Pentru că în viață nu există rezultate de egalitate, sînt victorii ori sînt eșecuri.
Pe de-o parte, numele îi deschide niște uși. Pe de alta însă, îl apasă. Aș afirma că mai degrabă îl împovărează, Răzvan Lucescu putînd depune mărturie în sensul respectiv. Ca și, ieșind peste hotare, Dusan Uhrin junior și Darren Ferguson, ambii rămași în umbra taților, dominați de celebritatea acestora. Ca să nu mai spun că lui Edi îi va fi greu să întreacă, ori măcar să egaleze, performanțele realizate de Tata Puiu, desemnat antrenorul român al secolului XX. Îi va fi foarte greu, de presupus chiar că imposibil.
În plan uman însă, Eduard Iordănescu a ieșit în evidență, cred că a și impresionat, deoarece n-a admis să preia pe FC Vaslui după plecarea lui Șumudică. Apreciindu-i seriozitatea și priceperea, Porumboiu l-ar fi vrut la cîrma echipei, hotărît să-l promoveze din secund în principal. Să-i creeze toate condițiile, să-i mărească salariul etc. Numai că, surprinzător, Edi a zis nu. A refuzat ferm.
A acceptat să lucreze ca interimar pînă cînd patronul va găsi o soluție, o săptămînă, două, dar atît. Bănuiesc că ați auzit ce l-a determinat să întoarcă spatele unei oferte ispititoare, căreia puțini tehnicieni i-ar fi rezistat: “Mi-am dat cuvîntul față de Șumi că voi sta la Vaslui doar cît va sta și el, iar eu nu-mi calc cuvîntul”.
Prin atitudinea lui, Iordănescu jr. a demonstrat că își respectă principiile și, lărgind cadrul discuției, că are caracter. Poate că va reuși o carieră de mare antrenor sau poate că nu, vom vedea.
Dincolo de asta însă, mă tot gîndesc ce-o fi mai important într-o lume în care cei mai mulți una spun și al
