Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se vând lipiţanii de la Herghelia Sâmbăta. GALERIE FOTO

Publicat in Adevarul, marți 25 septembrie 2012 ·

Direcţia Silvică Braşov scoate la vânzare prin licitaţie pe 4 octombrie 39 de cai.

Potrivit bzb.ro, în prezent, la Herghelia de la Sâmbăta de Jos sunt aproximativ 320 de cai. Preţurile depind foarte mult de starea de sănătate sau de ce sunt scoşi la vânzare. De exemplu, caii mai bătrâni, care sunt vânduţi pentru valorificare şi sacrificare se pot vinde cu 1.200 de lei, în timp ce armăsarii pot ajunge să coste şi 10.000 de lei. Banii obţinuţi din vânzarea cailor se vor întoarce la Herghelia Sâmbăta de Jos pentru susţinerea costurilor acesteia.

Renume internaţional

Caii lipiţani proveniţi din Herghelia de la Sâmbăta au ajuns în ultimii ani în aproape toate ţările europene şi uneori au trecut chiar Oceanul. Herghelia a fost înfiinţată în 1874, pe domeniul contelui Johanes de Brukenthal. Acum este o instituţie de stat, iar bugetul zilnic pentru creşterea unui cal nu depăşeşte 30 de lei. Banii sunt insuficienţi pentru creşterea, îngrijirea şi dresarea cailor. Restul banilor necesari creşterii exemplarelor din herghelie sunt alocaţi, an de an, de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva.

Click pe poze pentru mai multe imagini de la herghelie

Dacă în trecut, creşterea cailor este considerată o artă, îngrijitorii de la Sâmbăta spun că, astăzi, nu este altceva decât o ştiinţă foarte exactă. Rasa Lipiţan a fost creată în urmă cu patru secole, iar la noi în ţară a fost adusă în urmă cu opt decenii.

Menţinerea purităţii acesei rase de-a lungul timpului s-a datorat în primul rând creşterii pe bază de linii de sânge. Inteligenţa Lipiţanului, frumuseţea şi aspectul exterior, eleganţa mersului, culoarea lui caracteristică, dar şi aptitudinile de tras la atelaj fac din această rasă una dintre cele mai importante şi apreciate din România.

Culoarea dominant a unui lipiţan este vânătă, dar există cai negri, murgi sau roibi. Temperamentul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 48 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Horoscop 7 iulie 2025. Vești despre carieră pentru Gemeni, iar Peștii trebuie să fie atenți la decizii

Mediafax acum 21 minute
Horoscop 7 iulie – Berbec Este o zi bună pentru introspecție și clarificarea unor aspecte financiare importante. O abordare calmă și atentă te ajută să eviți conflictele impulsive. Horoscop 7 iulie – Taur Din punct de vedere financiar, ești pe un te

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°