Leul s-a menținut la același nivel ca și ieri în fața majorității valutelor importante. Cursul valutar oficial publicat de Banca Națională a României arată un euro la 4,5144 lei, în scădere ușoară de la 4,5176 lei ieri. Sursa: ANDREI STĂNESCU
Nici dolarul american nu a mai avut variațiile cu care ne obișnuise în ultimele zile, urcând ușor până la 3,4999 lei, de la 3,4977 lei ieri. Nici pe plan internațional moneda americană nu a fluctuat cu mult față de euro, în așteptarea unor noi evoluții în problema datoriilor suverane europene.
Francul elvețian s-a depreciat și el cu foarte puțin, jungând la 3,7326 lei de la 3,7363. Celelalte valute din regiune, zlotul polonez, forintul maghiar și coroana cehă au avut, la rândul lor, evoluții puțin volatile în fața euro.
Volatilitatea scăzută a cursului valutar se datorează în principal faptului că investitorii internaționali așteaptă rezultatele întâlnirii din această dimineață dintre cancelarul german Angela Merkel și președintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, dar și discursul celui din urmă, ce va avea loc la ora 15:00, ora României.
În funcție de aceste două evenimente, am putea asista la o inversare a tendinței de până acum sau, dimpotrivă, la o nouă devalorizare serioasă a monedei naționale.