IAȘI. Organizaţia Salvaţi Copii Iaşi şi Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany, în parteneriat cu Comisia ONG din cadrul Consiliului de Dezvoltare Economică şi Socială a judeţului Iaşi organizează astăzi o dezbatere publică privind facilităţile fiscale pentru donatori.
Dezbaterea are loc la Prefectura Iași, între orele 11.00-12.30 în Sala Galbenă a Prefecturii Iaşi, şi urmăreşte susţinerea unui demers legislativ, precum şi identificarea de soluţii viabile dezvoltării filantropiei la nivel naţional.
„Această iniţiativă publică susţine completarea cadrului legal actual care prevede direcţionarea a 2 la sută din impozitul datorat şi deducerea a 5 la sută din baza impozabilă a veniturilor obţinute din activităţile independente pentru persoanele fizice şi deducerea sponsorizărilor în limita a 0,3 la sută din cifra de afaceri pentru persoanele juridice”, a declarat Georgiana Vieriu, coordonator în cadrul Bethany.