Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ochii acestor copii au văzut ceea ce nimeni n-ar trebui să vadă vreodată. "Îşi stingeau ţigările pe mine. Uitaţi-vă! Uitaţi cicatricele"

Publicat in Antena 3, marți 25 septembrie 2012 ·

Reprezentanţii unei organizaţii pentru apărarea drepturilor copiilor avertizează că numeroşi copii din Siria sunt martori ai unor atrocităţi, fiind traumatizaţi de torturile şi crimele pe care le văd zi de zi.

Organizaţia „Save the Children” a publicat "mărturiile şocante" pe care le-a înregistrat în tabăra de refugiaţi de la frontiera cu Siria. Potrivit acestor înregistrări preluate de presa internaţională (BBC News, CNN) numeroşi "copii au fost ţinta unor atacuri brutale, şi-au văzut murind părinţii, fraţii, surorile şi alţi copii sau au fost martorii sau chiar victimele torturii".

"Acte de violenţă înspăimântătoare sunt comise împotriva copiilor în Siria. Aceştia au nevoie de îngrijiri specializate pentru a încerca să depăşească aceste experienţe oribile", a declarat Jasmine Whitbread, lider al Save the Children International.

CITIŢI RAPORTUL PUBLICAT DE ORGANIZAŢIE

"Mărturiile lor ar trebui înregistrate pentru ca cei care au comis violenţe împotriva copiilor să dea socoteală", a adăugat femeia.

Toate aceste mărturii şocante ale copiilor sirieni şi ale părinţilor lor care au fugit de conflict au fost adunate sub titlul "Untold atrocities" ("Atrocităţi nespuse").

Hassan, un adolescent de 14 ani, povesteşte că a văzut "cadavre şi răniţi peste tot pe jos".

"Am găsit mâini şi picioare de oameni unele peste altele. Câinii mâncau din corpurile neînsufleţite la două zile după masacru", a povestit adolescentul.

Khalid, un alt adolescent sirian de 15 ani, povesteşte cum a fost torturat în fosta sa şcoală. Instituţia fusese transformată în loc de detenţie şi tortură. Băiatul a stat închis timp de zece zile, fiind privat de hrană şi atârnat de încheieturi de tavan.

"Vedeţi aceste urme? Aveam mâinile legate cu o coardă de plastic. Erau legate fo

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 22 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 36 minute
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 40 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea, diplomat de carieră

Mediafax acum 8 minute
Secretarul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Dragoș-Mihai Hotea, va prelua responsabilitățile de consilier al premierului Ilie Bolojan în domeniul politicii externe. Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al pr

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 4 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Incident incredibil în Capitală: O femeie a fost ucisă de o mașină care dădea cu spatele. Șoferul a ieșit pozitiv la amfetamină și canabis la testarea rapidă

Mediafax acum o ora
O femeie a murit, marți, lovită de o mașină care dădea cu spatele la ieșirea din parcare, pe Calea Rahovei, din Capitală. Șoferul a fost testat și dus la INML pentru recoltarea probelor biologice, după ce testul rapid a ieșit pozitiv. Brigada Rutier

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/28°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°