Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Voi decide asupra retragerii lui Cepoi din Guvern în urma discuţiei cu acesta

Publicat in Adevarul, marți 25 septembrie 2012 ·

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că va decide asupra retragerii din Guvern a ministrului Sănătăţii, Vasile Cepoi, în urma unei discuţii pe care o va purta cu acesta, el precizând că nu va aştepta decizia instanţei referitoare la acuzaţiile ce i se aduc ministrului de către ANI.

"Nu voi aştepta decizia instanţei. Voi lua o decizie după ce discut cu domnul Cepoi", a spus Ponta.

El a arătat că dacă instanţa se va pronunţa, iar acuzaţiile ANI se vor dovedi adevărate, atunci Cepoi va trebui să renunţe la funcţia de ministru şi va mai putea ocupa o funcţie publică timp de trei ani, potrivit legii.

"O să discut cu domnia sa. A fost o soluţie pe care domnul Cepoi a lucrat şi înainte de a fi Guvernul actual la ce se începuse atunci, acel proiect de lege al sănătăţii cu Raed Arafat. O să văd în ce stadiu e Legea sănătăţii, domnia sa a avut un mandat foarte clar şi cred că şi l-a îndeplinit foarte bine până acum", a spus Ponta.

El a arătat că Cepoi nu este membru de partid şi că a activat ca secretar de stat în Guvernul anterior.

Ponta a spus că el personal i-a solicitat lui Cepoi să rămână în Guvern şi să finalizeze draftul de lege a sănătăţii.

Ponta a arătat că, în aceste condiţii, nu e nicio problemă dacă Vasile Cepoi nu mai poate să rămână în continuare în Executiv.

Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, a declarat marţi că dacă premierul îi cere demisia, va respecta această solicitare, altfel nu va pleca de la conducerea ministerului, pentru că nu vrea să facă jocul nimănui, precizând că ANI îi aduce acuzaţii grave şi suspectează că astfel "deserveşte pe cineva".

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 7 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 5 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 9 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 13 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 7 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°