Unul dintre cei mai promiţători judoka din România, campion naţional la categoria 81 de kilograme, a devenit instructor de fitness pe un vas de croazieră.
Este încă un exemplu în care un sportiv de performanță renunță a cariera sportivă pentru că, în România, nu este susținută valoarea.
Cristi Stanciu a plecat din Sibiu, de la Clubul „Şomii Sibiului” şi ajuns la Braşov, la Clubul Dinamo, în speranța că o va duce mai bine. El a fost membru de bază al echipei antrenate de Vasile Blendica, fost antrenor al lotului olimpic de judo, scrie Cancan.
Însă, performanţa de pe tatami (salteaua de luptă) nu se potrivea cu nevoile vieții cotidiene, iar banii erau din ce în mai puţini. Cristi a aboslvit şi Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport în speranța că va putea să-şi clădească o carieră în domeniul său.
Ca sportiv la Dinamo, el putea fi angajat în cadrul Ministerului de Interne, dar posturile sunt blocate, astfel că un salariu lunar nu se întrezărea. Aşa că şi-a luat inima în dinţi şi a anunţat echipa că a luat decizia de a pleca să lucreze afară, pe un vas de croazieră, pe un salariu bun.
Acum este instructor de fitness şi tae-bo pentru turiştii cu bani care își permit croaziere cu nave de lux. Mai mult, noua slujbă îi permite și lui să vadă toată lumea şi chiar şi-a postat pe contul de facebook numeroase fotografii din diverse colţuri ale lumii. El ține în continuare legătura cu colegii şi trăiește mult mai decent decât înainte.
Din păcate pentru România și Brașov, în special, am pierdut un sportiv de valoare.
Unul dintre cei mai promiţători judoka din România, campion naţional la categoria 81 de kilograme, a devenit instructor de fitness pe un vas de croazieră.
Este încă un exemplu în care un sportiv de performanță renunță a cariera sportivă pentru că, în România, nu este susținută valoarea.
Cristi Stanciu a plecat din Sib