În această vară, asaltul furibund al USL împotriva instituţiilor statului a început, în mod neverosimil, cu sfărâmarea ICR. Oare de ce?
„O farsă“, pune punctul pe i Varujan Vosganian, atunci când se referă la părintele catodic al Elodiei, Dan Diaconescu, devenit în chip funambulesc, „în direct“ şi în regia exclusivă a Guvernului României, investitor strategic la Oltchim. O farsă grosolană, înscenată nu doar celor 3.500 de oameni buimaci, care-şi aşteaptă salariile, dar şi statului român, angrenat în angajamente, zice-se ferme, cu parteneri străini. O farsă instrumentată de un DJ binedispus, pe post de secretar de stat, o farsă în care ministrul de resort, liberalul Chiţoiu, intervine cu precizări cum că privatizarea combinatului ar fi urmat toţi paşii legali (până a ajuns la PP-DD!), o farsă ale cărei dedesupturi (electorale?) ne rămân, deocamdată, obscure, dar consecinţele-i nefaste se adună deja la orizont în chip de furtună, ridicându-i premierului Ponta un întârziat (sau ipocrit?) semn de întrebare.
Dar mascarada în desfăşurare de la Oltchim nu are altă calitate decât de a fi ultima (probabil, nu şi cea din urmă) din palmaresul supraîncărcat al eşecurilor USL, atins într-un interval record. Atraşi de, ce-i drept, incredibilul spectacol cu DD în lupta cu ciocoii, eram gata să pierdem sincronizarea hei-rupistă a Institutului Cultural Român cu… Oare cu ce? Documentul programatic, în 12 puncte, redactat de noul şef al instituţiei, profesorul Andrei Marga (ex-ministru de Externe, ejectat, fără nicio explicaţie, din guvernul „cel mai performant şi cinstit de după 1989“), aminteşte, vai!, de balbuţia lemnoaselor documente de partid şi de stat comuniste, în care fostul rector de la Cluj a excelat cu brio. „Producerea de noi valori de cultură şi civilizaţie“, „configurarea alternativelor de evoluţie a României şi articularea proiect